Polițiștii vin cu precizări în cazul reținerilor din redacția Atac de Buzău.
Redăm mai jos integral comunicatul remis sâmbătă de IPJ Buzău cu privire la reținerea directorului Atac de Buzău, Florin Paraschivescu, a soției sale Oana Galanton și a redactorului Doru Iuga:

” Doi bărbați și o femeie sunt bănuiți că, începând cu toamna anului trecut, ar fi șantajat mai multe persoane din Buzău cărora le-ar fi solicitat remiterea a diferite sume de bani, a unui autoturism, precum și obținerea de foloase personale.

La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul I.P.J. Buzău şi I.P.J. Argeş au efectuat cinci percheziţii domiciliare în municipiile Buzău, Bucureşti şi Piteşti, la locuinţele a trei persoane, doi bărbați și o femeie, bănuite de comiterea infracţiunii de şantaj.

Din locuinţele percheziţionate au fost ridicate terminale de telefonie mobilă cu cartele SIM, laptop-uri, unităţi centrale și înscrisuri cu valoare probantă în cauză.

De asemenea, la aceeași dată a.c., polițiștii au surprins-o în flagrant delict pe femeie imediat după ce primise 500 lei de la un bărbat pe care este bănuită ca l-ar fi șantajat.

Cei trei sunt bănuiți că, începând din vara anului 2014, ar fi amenințat bărbatul șantajat cu publicarea unor informații defăimătoare, dacă acesta nu acceptă remiterea a 1000 lei/lunar, sub forma plăţii unui contract.

De asemenea, aceștia sunt bănuiți că, în cursul lunii septembrie 2014, tot prin amenințarea cu publicarea unor informații defăimătoare, i-ar fi solicitat unei alte persoane remiterea a diferite sume de bani, a unui autoturism, precum și obținerea de foloase personale.

Din 2014 până în prezent, cei trei sunt bănuiți că ar fi şantajat alte șase persoane din județul Buzău, prin aceeaşi metodă.

După administrarea probatoriului, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore a doi bărbați, de 32 și 33 de ani și a femeii, de 28 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. La data de 17 octombrie a.c, cei în cauză urmează a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii din cadrul I.P.J. Buzău continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale în cauză”, transmite IPJ.

Potrivit unor surse judiciare, Oana Galanton, cea care se ocupa cu contractele de publicitate pentru săptămânalul tipărit Atac de Buzău, a fost prinsă vineri în flagrant în timp ce primea mită de la primarul din Poșta Câlnău, Sorin Munteanu. Flagrantul a fost organizat în municipiul Buzău.
Conform acelorași surse judiciare, persoana care în toamna lui 2014, cei trei i-au cerut bani, bunuri și chiar o mașină este nimeni altul decât fostul deputat PSD, Marian Ghiveciu.

Printre cei cărora cei trei indivizi de la Atac de Buzău le-au cerut bani se numără și omul de afaceri, Constantin Toma, patronul Grup Romet Buzău, însă acesta nu a depus plângere, dar nici nu a cedat șantajului mizerabil al celor trei indivizi cu pretenții de jurnaliști.

2 COMENTARII

  1. […] Polițiștii vin cu precizări în cazul reținerilor din redacția Atac de Buzău. Redăm mai jos integral comunicatul remis sâmbătă de IPJ Buzău cu privire la reținerea directorului Atac de Buzău, Florin Paraschivescu, a soției sale Oana Galanton și a redactorului Doru Iuga: ” Doi bărbați și o femeie sunt bănuiți că, începând cu toamna anului trecut, ar fi șantajat mai multe persoane din …mai multe stiri […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.