judecator

DNA cere arestarea preventivă a fostului preşedinte al Judecătoriei Pătârlagele, judeţul Buzău, judecătorul Neculae Toader, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul retrocedării a peste 5.000 de hectare de pădure, în care a fost reţinut şi fostul prefect de Buzău Paul Beganu.
Procurorii DNA Ploieşti care instrumentează dosarul în care fostul prefect de Buzău Paul Beganu, un angajat al Direcţiei Silvice şi un judecător sunt suspectaţi că ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure cer arestarea preventivă a fostului preşedinte al Judecătoriei Pătârlagele, din judeţul Buzău, judecătorul Neculae Toader, acuzat în acest dosar de luare de mită şi abuz în serviciu, a declarat Lucian Onea, procurorul şef al DNA Ploieşti.

Miercuri, procurorii obţinuseră de la Consiliul Superior al Magistraturii încuviinţarea pentru propunerea de arestare în cazul magistratului, iar joi procurorul de caz a decis să solicite Curţii de Apel Ploieşti arestarea preventivă a magistratului, acesta fiind suspectat că a primit 250.000 de euro mită pentru a pronunţa o soluţie favorabilă în dosarul retrocedării către un bărbat care a cumpărat drepturile litigioase de la moştenitorii legali.

Procesul de retrocedare, judecat la Judecătoria Pătârlagele, a durat trei luni şi fost soluţionat favorabil la al treilea termen.
Joi seară, judecătorul Neculae Toader se află la Curtea de Apel Ploieşti, care va judeca cererea de arestare preventivă.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, procesul nu a început.
În acelaşi dosar, DNA cere arestarea altor patru persoane, între care fostul prefect de Buzău Paul Beganu, acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare la dare de mită, avocatul Mihail Cosmin Vasile, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, acuzat de trafic de influenţă, şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi trei infracţiuni de dare de mită, potrivit procurorilor DNA.
Cei patru au fost reţinuţi de DNA miercuri seară şi şi-au petrecut noaptea în arestul IPJ Prahova, din municipiul Câmpina, magistratul fiind singurul dintre cei audiaţi în acest dosar care a plecat în libertate de la sediul DNA Ploieşti.
Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.
Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.