Gabriel Mihalascu
Consilierul municipal Gabriel Mihalașcu a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate după ce în mandatul trecut a îndeplinit și funcția de consilier personal al primarului Constantin Boșcodeală.
Astfel, conform comunicatului ANI, Mihalașcu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 01 iulie 2012, întrucât, simultan cu funcția de consilier local a deținut și funcția de consilier personal în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Buzău, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Contactat telefonic de Observatorul Buzoian, consilierul local, Gabriel Mihalașcu, a declarat că va ataca decizia Agenției Naționale de Integritate nu că ar ține morțiș de scaunul de consilier municipal ci pentru că decizia este una nedreaptă.
„Am fost informat despre această problemă în luna aprilie a acestui an și am mers pentru a-mi prezenta punctul de vedere. Din păcate, doamna inspector nu a părut prea interesată de ce i-am declarant și mi-a mărturisit că va fi declarată incompatibilitatea pentru că există o reclamație făcută împotriva mea. Consider că este o chestiune nedreaptă pentru că eu în perioada 2008-2012 am fost consilierul personal al primarului municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, și nu funcționar public în Primărie să nu pot fi concomitent și ales local. Cu siguranță voi merge în instanță să contest decizia ANI ”, a declarat Gabriel Mihalașcu.

O altă problemă ridicată de inspectorii ANI este aceea că Mihalașcu, administrator și asociat al unei societăți comerciale, ar fi încheiat un contract pentru executarea unor lucrări de reabilitare a Parcului Tineretului cu societatea URBIS Serv al cărui acționar majoritar este chiar Consiliul Local Municipal.

„De asemenea, la data de 22 aprilie 2010, societatea în cadrul căreia persoana evaluată a deținut calitățile de asociat și administrator (în perioada 18 decembrie 2009 – 09 iunie 2010) a încheiat un contract de execuție lucrări de reabilitare în Parcul Tineretului, Mun. Buzău (parc aflat în administrarea beneficiarului), cu o societate comercială aflată sub autoritatea C.L. Buzău, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Prețul total al lucrărilor a fost de 69.903,39 Lei”, se mai arată în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.