Anul acesta, seceta i-a lovit în moalele capului pe agricultorii din judeţul Buzău. Lipsa ploilor şi-a pus serios amprenta asupra culturilor iar recoltele au fost la jumătate faţă de cele obţinute în anul 2011. În faţa unui asemenea dezastru, statul nu a putut face mare lucru, drept dovadă că ajutorul pentru agricultorii loviţi de secetă este de doar 100 lei la hectar, pentru maxim 10 hectare de teren lucrate. Banii sunt atât de puţini încât mulţi dintre fermierii afectaţi de secetă nici nu s-au sinchisit să mai depună dosarele în baza cărora se acordă aceşti bani. Până astăzi, în ultima zi de depunere a solicitărilor, la Direcţia Agricolă s-au centralizat doar 9000 de dosare, mai puţin de jumătate din numărul proprietarilor de teren care ar fi putut beneficia de acest ajutor. Potrivit directorului Direcţiei Agricole Buzău, Cosmin FLorea, numărul agricultorilor care ar fi putut beneficia de ajutorul de la stat se ridică la circa 20 de mii.
Pe de altă parte, reprezentanţii fermierilor din judeţul Buzău, prin vocea lui Valeriu Călin, spun că la baza numărului redus de cereri pentru acordarea ajutorului de la stat nu stă faptul că suma este mică, ci lipsa de promovare a programului.
Anul acesta, la Buzău, seceta a înjumătăţit recoltele. La grâu, producţia medie a fost sub 1500 de kilograme la hectar, la porumb a scăzut cam cu 40 la sută faţă de anul trecut, ajungând la 1000 de kg la hectar iar la floarea soarelui, producţia obţinută în 2012 s-a redus cu o treime faţă de cea din 2011, la 8-900 de kilograme la hectar. Recolte mai bune s-au obţinut în zona Smeeni-Brădeanu iar cele mai sărăcăcioase au fost în regiunea Rîmnicu Sărat.
Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.