Parchet

Doi gălățeni de 23 și 26 de ani cunoscuți cu antecedente penale au fost prinși de polițiștii buzoieni imediat după ce au furat o autoutilitară și s-au lovit cu ea de un pilon metalic în zona Pieței Crâng.
Poliţiştii au intervenit la faţa locului şi au reuşit să-i prindă la scurt timp după ce furtul a fost semnalat pe cei doi suspecţi de fel din Tecuci, judeţul Galaţi.
Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău, iar în urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, în seara de 10 decembrie ce doi au sustras o autoutilitară ce era parcată în faţa unui bloc de pe strada Unirii. Autovehiculul a fost condus de tânărul în vârstă de 26 de ani, care nu posedă permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. După aproximativ 150 de metri, acesta a lovit cu bara de protecţie un pilon metalic şi a abandonat autoutilitara.
De asemenea, în aceeaşi seară, cei doi au încercat să sustragă alte patru autoutilitare.
În momentul în care a fost depistat de poliţişti, suspectul în vârstă de 26 de ani avea o concentraţie alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul celuilalt tânăr, etilotestul a indicat o valoare de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi tineri au fost reținuți de oamenii legii buzoieni care încearcă acum să afle dacă cei doi gălățeni au mai comis și alte infracțiuni pe raza județului Buzău.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.