Constantin Tacea1 Pentru că tot mai mulți buzoieni recurg la metoda centralelor de apartament pentru a beneficia de apă caldă și căldură în apartamente Regia Autonomă Municipală pierde pe zi ce trece din clienții. Prin urmare, pentru a putea supraviețui societatea a decis să își diversifice activitatea intenționând ca pe viitor, pe lângă asigurarea agentului termic să treacă și la executarea reparațiilor la rețelele de apă din județ. Cum acest lucru nu se putea face fără acordul Consiliului Local Municipal, aleșii locali au dat undă verde societății RAM Buzău să își introducă în portofoliul de activități prestările de servicii în domeniul rețelelor de apă. Astfel, de la 1 august, RAM Buzău va putea executa lucrări de reparaţii, branşări, racordări cât şi verificarea unor aparate de măsură și control. Prin această mișcare Regia Autonomă Municipală devine un concurent serios al actualei societăți care are ca obiect de activitate reparațiile si întreținerea rețelelor de apă și canalizare, Prestcom Serv societate desprinsă de altfel din regie în urmă cu câțiva ani.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.