Batrana bani În mare parte, administrațiile locale din județul Buzău vor majora taxele și impozitele, în urma anunțului făcut de premierul Victor Ponta care a solicitat ca primăriile care înregistrează datorii mai mari de 90 de zile să își majoreze obligatoriu taxele percepute localnicilor cu până la 16 la sută.
Drept urmare, în 42 de comune din județul Buzău consiliile locale au decis majorarea taxelor și impozitelor locale cu procente între 5 și 16% iar în alte 8 localități consiliile locale urmează să se întrunească în perioada rămasă până la finele lunii pentru a adopta hotărâri prin care taxele să fie majorate conform Hotărârii de Guvern nr 1309.
Există însă și comune care nu vor mări sub nici o formă dările pe care populația trebuie să le suporte în anul 2013. Este vorba despre 29 de localități printre care Berca, Blăjani, Boldu, Breaza, Buda, Cernătești, Gherăseni, Cochirleanca, Merei, Pietroasele, Poșta Câlnău sau Săhăteni.
Aici, aleșii locali au decis sau urmează să decidă în zilele următoare menținerea acelorași taxe ca în anul 2012 mai ales că administrațiile pe care le păstoresc nu înregistrează nici un fel de datorii.
„Nu avem deloc datorii și asta ne permite să menținem taxele la același nivel ca și anul trecut. Mai mult, vom acorda bonificații de 10 la sută pentru persoanele fizice care își achită impozitele până la data de 31 martie iar pentru persoanele juridice de 5 la sută”, a declarat Ștefan Chircă, primarul comunei Merei.
În aceeași situație se află și Primăria comunei Berca care va menține pentru cetățeni și pentru persoanele juridice aceleași taxe ca și în anii anteriori.
„Dacă nu mă obligă, eu nu vreau să măresc aceste taxe pentru că sunt destul de mari. În plus, comuna Berca nu are nici un fel de datorie, ba mai mult, avem de încasat de la anumite persoane juridice sume importante de bani. Taxele și impozitele vor rămâne la fel iar așa cum legea ne permite vom acorda și o bonificație de 10 la sută pentru persoanele fizice care trec pe la casieria Primăriei până la 31 martie”, a declarat Valeriu Marcu, primarul comunei Berca.
Nici la Cochirleanca, taxele nu se vor mări în acest an mai ales că primarul Nicolae Ilie a reușit să scape de datoriile acumulate până în anul 2012: „Joi avem programată ședința Consiliului Local dar am hotărât ca taxele să rămână neschimbate și anul acesta. Nu avem nici un fel de datorii și asta ne determină să păstrăm aceleași taxe și impozite, mai ales că legea ne permite.”
Nu același lucru se întâmplă la Brăești unde, deși s-a reușit achitarea datoriilor acumulate în anii anteriori, în ședința de consiliu programată săptămâna aceasta aleșii vor fi consultați în legătură cu oportunitatea majorării cu 16 la sută a taxelor și impozitelor locale.
„Am propus o majorare cu 16 la sută a impozitelor pe clădiri și terenuri în schimb vom păstra aceleași impozite pentru autovehicule. Săptămâna aceasta ne vom întruni în Consiliul Local și vom hotărî ce vom face. Chiar dacă vom mări taxele vom acorda bonificații de 10 la sută persoanelor fizice și juridice care își plătesc taxele și impozitele până la finele lunii martie”, a declarat primarul comunei Brăești, Adrian Perțea.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.