Constantin CATOI si Daniel BARBU
Constantin CATOI si Daniel BARBU

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, pare să fi pus ochii pe Conacul Marghiloman. Aflat în restaurare cu fonduri europene, Conacul Marghiloman, în prezent în proprietatea municipalității, ar putea ajunge din nou în proprietatea Ministerului Culturii în urma unui proiect de Hotărâre de Guvern aflat în prezent în dezbatere publică. Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern (HG), aflat în prezent în perioada de consultare publică, Administraţia Monumentelor Istorice şi a Siturilor Arheologice va fi o instituţie publică cu personalitatea juridică subordonată Ministerului Culturii. Administraţia va avea printre atribuţiile sale şi administrarea monumentelor istorice intrate în proprietatea statului, altele decât cele administrate de alte instituţii publice subordonate Ministerului Culturii. De asemenea, Administraţia va „propune promovarea de proiecte şi programe de revitalizare a acestora (a monumentelor, n.r.), realizarea de parteneriate sau prin concesionare, dare în folosinţă gratuită ori închiriere”.
Pe de altă parte, Administraţia va realiza lucrări de reabilitare şi de punere în valoare a monumentelor istorice şi va putea desfăşura şi activităţi de cazare şi masă în spaţiile pe care le are în administrare.
„Sunt monumente istorice care în momentul de faţă sunt hoteluri, cum este Castelul de la Cetatea de Baltă, care este proprietate privată, şi, dacă este restaurant aşa cum trebuie, poate primi inclusiv această destinaţie legată de industria turistică. Este o tradiţie foarte solidă în Spania, cu ceea ce se numeşte Paradores. În Marea Britanie, National Heritage Found a transformat multe castele în centre de evenimente, (…) având grijă să fie prezervată calitatea monumentului, cu toată rigoarea. Dar monumentul trebuie să fie viu, să trăiască. Sperăm să facem şi noi într-o zi (acest lucru, n.r.). Vor trece mulţi ani până să ducem monumentele în această condiţie, dar am creat un cadru normativ care să permită această posibilitate în viitor”, a declarat ministrul Culturii, Daniel Barbu, pentru MEDIAFAX.
Marghiloman
El a precizat că acest proiect vizează doar monumentele care vor fi administrate de Administraţia Monumentelor Istorice şi a Siturilor Arheologice.
Administraţia Monumentelor Istorice şi a Siturilor Arheologice va avea sediul în municipiul Bucureşti, Calea Şerban Vodă, numărul 33, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern.
Conform proiectului citat, bunurile imobile, proprietate publică a statului, care se transmit din administrarea Institutului Naţional al Patrimoniului în administrarea Administraţiei Monumentelor Istorice şi a Siturilor Arheologice sunt: un imobil din Bucureşti (sediul Administraţiei, n.r.), Conacul Marghiloman din comuna Sineşti (judeţul Ialomiţa), Castelul Bethlen din comuna Albeşti (judeţul Mureş), Conacul Marghiloman din Buzău (judeţul Buzău), Conacul Rosetti-Balş din satul Pribeşti (judeţul Vaslui).

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.