Comisia Europeană a transmis raportul preliminar întocmit în urma verificărilor pe care le-a făcut la Buzău, la Drumul Vinului, şi în alte trei judeţe, la proiecte similare. Concluziile nu sunt favorabile şi indică deficienţe în sistemul de achiziţii publice aşa cum ar fi utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii pentru constructori, folosirea nejustificată a unor proceduri accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare. Toate aceste nereguli nu rămîn fără consecinţe. În primul rînd, finanţările pentru proiectele din cadrul POR, AXA 2, program derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin care s-au finanţat şi lucrările de la Buzău, vor fi suspendate timp de două luni. În iulie şi august se vor face verificări la toate proiectele care au intrat la finanţare pe acest program. Controalele se vor relua şi la Drumul Vinului de la Buzău şi se vorbeşte chiar şi despre posibila retragere a finanţării în procente cuprinse între 2% şi 100%.
Referitor la acest subiect, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a declarat: „Trebuie să spunem că se vorbea de ceva timp despre acest subiect, ştiam ce se va ajunge aici, am avut discuţii cu oficialii Comisiei Europene. Noi ştiam că se va ajunge la această suspendare a plăţilor. Vestea bună este că vor fi suspendate timp de două luni, noi ne aşteptam la şase luni. Vestea rea este că există nereguli constatate în contractarea lucrărilor de construire de drumuri…Cei care au semnat contractele şi sunt beneficiari sunt consiliile judeţene care au fost controlate de oficialii Comisiei Europene care au găsit nereguli la procedurile de achiziţii.”
În replică la informaţiile apărute după raportul preliminar, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu a explicat că instituţia pe care o conduce îşi menţine poziţia, anume aceea că nu s-a greşit cu nimic în implementarea proiectului „Modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu poţential demonstrat ale judeţului Buzău”.