Eduard Dumitraşcu doreşte să propună alături de colegii săi din Partidul Poporului –Dan Diaconescu un proiect de lege privind desfiinţarea celor 372 de instituţii inutile numite “deconcentrate”, instituţii care căpuşează statul roman. În teorie, deconcentratele sunt toate structurile de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, care nu sunt descentralizate administrativ şi financiar şi sunt subordonate ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. Este vorba, spre exemplu, de Oficii de Protecţie a Consumatorilor, Casele de Sănătate, Garda Financiară, direcţiile Apelor Române, etc. În practică, deconcentratele sunt toate acele instituţii în care partidele politice îşi numesc oamenii, nu pe criterii de competenţă, ci pe criterii evident politice. Numirea directorilor şi şefilor de instituţii pe criterii politice, a redevenit practică curentă, iar rezultatele nu pot fi altele decât nefaste pentru întreaga ţară.
Schimbarea din funcţii se face pe modelul “ciocul mic, că acum noi suntem la putere”, iar numirea într-un post nu este altceva decât o recompensă primită de la partid. Ce câştigă simplii cetăţeni din afacerea aceasta? Răspunsul e simplu: absolut nimic. Fapt pentru care, Eduard Dumitraşcu, candidat din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu, îşi propune ca desfiinţarea deconcentratelor să fie prima lege pe care o va promova în Parlamentul României.

6 COMENTARII

  1. Foarte bine, chiar este nevoie de o „aerisire” generala in institutiile acestea, prea multa birocratie, prea mult nepotism. Avem nevoie de oamenii competenti daca vrem sa ne fie bine.

  2. Vorbiti fara sa ganditi! Dumitrascu va dirijeaza ca pe oi! Nu vrea d-l Dumitrascu sa desfiinteze si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, cel care salveaza vieti? Descentralizarea statului este necesara si ceruta de UE. Sau dansul vrea intoarcerea la dictatura?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.