GALERIE FOTO: 13 studenți și masteranzi proveniți din Structurile DGASPC și-au prezentat performanțele școlare în fața președintelui Consiliului Județean

0
317

13 studenți și masteranzi proveniți din sistemul de protecție socială s-au întâlnit, vineri, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, prezentându-i acestuia rezultatele pe care le-au obținut în ciuda greutăților cu care s-au confruntat.
Fiecare dintre cei 13 studenți care au crescut în centre de plasament sau în grija asistenților maternali și-a prezentat povestea dar și planurile de viitor, arătând că prin multă muncă și seriozitate oricine își poate realiza visele.
Printre studenții veniți vineri la întâlnirea cu președintele Consiliului Județean s-au aflat atât studenți aflați în primul an de studiu cât și masteranzi admiși la universități de prestigiu de peste hotare sau care vor să aplice pentru a-și desăvârși studiile la astfel de universități.
Cei 13 tineri care au luat parte la întâlnire studiază în domenii precum inginerie, asistență socială, sociologie, geologie, fizica atomica, management sau marketing.
Președintele Consiliului Județean i-a felicitat atât pe studenți cât și pe cei care i-au îndrumat și le-au călăuzit pașii, arătând că și aceștia au avut un rol destul de important în educația pe care actualii studenți au primit-o pe vremea cât s-au aflat în sistemul de protecție socială. Nu în ultimul rând, președintele Petre Emanoil Neagu a ținut să îi invite pe cei 13 studenți la întâlnirea de final de an în care autoritățile județene urmează să premieze olimpicii buzoieni.
„Vreau să ne întâlnim din nou în luna decembrie, atunci când o să facem premierea elevilor cu merite deosebite și aș vrea ca și voi să participați la acea festivitate pentru ca voi sunteți adevărații învingători și sunteți un exemplu de urmat. Cea ce ați reușit voi, ați reușit prin munca voastră, fără vorbe bune din partea nimănui, fără să pregătire suplimentară plătită cu bani grei și fără alt sprijin decât cel primit de la profesorii voștri și cadrele din DGASPC care au avut grijă de voi și tocmai de aceea voi sunteți niște tineri merituoși care o să fiți un exemplu și o să ajutați la rândul vostru pe alții asemenea vouă”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

La întâlnirea de vineri au participat alături de președintele Consiliului Județean, conducerea DGASPC Buzău și un reprezentant al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. La final cei 13 studenți au primit din partea Consiliului Județean și a Arhiepiscopiei cadouri simbolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.