Beneficiarii ajutoarelor alimentare comunitare au luat cu asalt, în această dimineață, depozitul din Aleea Sporturilor. Persoanele cu venituri modeste, majoritatea vârstnici, au format cozi încă de la ora 7.00, chiar dacă în fiecare zi programul de distribuție al alimentelor comunitare este între orele 8.00 si 18.00. Pentru a evita situațiile neplăcute, reprezentanții Consiliului Județean, responsabili cu distribuirea alimentelor, au apelat la doi agenți ai Poliției Comunitare care au încercat să mențină ordinea prin formarea unui culoar din garduri, ”arsenal” folosit de forțele de ordine la diverse manifestări publice.
Chiar dacă și-ar fi dorit să primească și ceva ulei sau zahăr, toți cei prezenți la depozitul din Aleea Sporturilor au mărturisit că alimentele acordate de Uniunea Europeană sunt binevenite. Au fost și cazuri în care anumiți beneficiari nu au putut sta la coada lungă formată din sute de  persoane. A fost cazul  unui buzoian, aflat în scaun cu rotile, care a fost ajutat de autorități să își ridice alimentele înainte de a-i veni rândul.
În orașul Buzău, există peste 8600 de beneficiari ale ajutoarelor alimentare comunitare. Dintre aceștia, 800 sunt beneficiari ai venitului minim garantat, 1800 șomeri, 3503 de persoane cu handicap de gradul I și II dar și 2562 de pensionari. Ei vor primi din partea Uniunii Europene câte 13 kg de făină, 9 kg de mălai, 8 kg de orez,1,6kg de paste făinoase, 1,5 kg de lapte praf și 1 kg de biscuiți.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.