GALERIE FOTO: Distracție de zile mari la sărbătoarea comunei Vernești

0
986

Peste o mie de persoane au participat, duminică, la sărbătoarea comunei Vernești organizată de Primărie pe terenul de fotbal din localitate. Localnicii, cu mic, cu mare, dar și oameni veniți din localitățile din jur s-au strâns pe terenul de fotbal din apropierea Primăriei Vernești la orele amiezii și au plecat după lăsarea întunericului. Pe scenă au evoluat artiștii locali ai Centrului Județean de Cultură și Artă, dar și nume de referință din showbizz-ul autohton precum Petrică Mâțu Stoian, Nicu Paleru sau Mariana Căpitănescu.
De la întâlnirea cu cetățenii din Vernești, un important bazin electoral, nu au lipsit nici politicienii, la fața locului putând fi văzuți președintele PMP, deputatul Adrian Mocanu, președintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu însoțit de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, pentru ca ceva mai târziu să își facă apariția și vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Petre.
Seara s-a încheiat cu un foc de artificii și cu promisiunea primarului Daniel Năstase că edițiile viitoare vor fi si mai spectaculoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.