Meciul şi scandalul în Liga lui Coşconea! Derbyul seriei a III-a,Voinţa Lanurile-Recolta Boldu(2-1), disputat în runda trecută a fost marcat şi el de incidente.Acestea au fost provocate de jucătorii echipei oaspete imediat după cel de al doilea gol al gazdelor, înscris chiar în ultimele secunde ale prelungirilor acordate de arbitrul întâlnirii, Octavian Mihalache. Extrem de nervoşi, cei de la Boldu s-au dus,,glonţ” spre central acuzându-l că a fluierat finalul meciului cu un minut mai târziu decât ar fi trebuit. Pe lângă înjurături, scuipat şi ameninţări, câţiva dintre jucători în frunte cu R. Lupaşcu şi Mănăilă au ţinut morţiş să treacă la fapte încercând să-l lovească pe cel vizat şi chiar l-au şi alergat puţin. Situaţia putea scăpa de sub control dacă nu ar fi intervenit delegatul gazdelor, antrenorul oaspeţilor şi observatorul partidei, mai ales că pe teren au pătruns şi alţi indivizi din anturajul Recoltei Boldu chitiţi să-l bată pe arbitru. De parcă nu era suficient, Lupaşcu şi-a jucat în continuare rolul de huligan de data aceasta vărsându-şi nervii pe ziariştii prezenţi la meci pe care i-a înjurat şi ameninţat cu bătaia dar şi că le distruge aparatele foto! Deşi au fost prezenţi la teren iar observatorul şi alte persoane le făceau semne disperate să intervină, poliţiştii nu s-au grăbit să facă asta. Când s-au gândit totuşi să vină şi ei pentru a vedea ce se întâmplă, oamenii în uniformă au motivat întârzierea spunând că de fapt au crezut că jucătorii îşi manifestă bucuria.
În urma analizării incidentelor petrecute la acest meci, Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a decis suspendarea lui Robert Lupaşcu pentru trei etape şi amendarea cu 200 RON iar coechipierii săi, Marian Mănăilă şi Gabriel Tunaru vor sta pe tuşă două runde urmând să scoată din buzunar aceeaşi sumă. De asemenea, delegatul echipei Recolta Boldu, Nicolae Chelaru s-a ales şi el cu o suspendare de două partide şi amendă 150 RON.

Adrian SOARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.