Un alt derby al etapei trecute din Liga lui Coşconea s-a disputat la Lanurile unde liderul seriei a III-a,Voinţa a primit replica ocupantei locului trei, Recolta Boldu. În ciuda unei evoluţii modeste însă având de partea sa norocul, echipa gazdă a reuşit totuşi să câştige la limită cu 2-1, în urma unui gol marcat chiar în ultimele secunde ale prelungirilor. A fost de fapt o victorie mincinoasă a unei formaţii, devenită peste noapte, extrem de cunoscută în ţară şi nu numai iar asta, după ce a făcut de ruşine fotbalul participând anul trecut, la unul dintre cele mai ordinare blaturi(33-1!!!) cu Pescăruşul Luciu, în cadrul turneului play-off pentru barajul de promovare. În partida cu Recolta Boldu, echipa condusă de pe margine de Tase Lăptoiu care de nervi a fumat ţigară după ţigară a arătat că atunci când are în faţă o adversară puternică nu joacă mai nimic. La una dintre puţinele acţiuni ofensive mai consistente,Voinţa a deschis scorul prin Feraru(60) care a fructificat cu o lovitură de cap din şapte metri, centrarea lui Lungu. Oaspeţii nu au părut însă deloc descurajaţi ci au insistat în atac pentru a găsi şi ei drumul spre golul egalizator iar acest lucru s-a întâmplat chiar în primul minut de prelungiri. Boldu a ,,înţepat” după ce R. Lupaşcu profitând de o gafă a gazdelor l-a învins cu un şut din interiorul pe portarul G. Sava. Se părea că acesta va fi şi rezultatul final, dealtfel unul echitabil după cum se desfăşuraseră ostilităţile în teren, numai că nu a fost aşa deoarece la ultima fază a meciului, noul intrat, A. Sava a marcat în urma unui contraatac readucând Voinţa Lanurile în avantaj. Explozie de bucurie în tabăra liderului care nici nu mai îndrăznea să viseze la o victorie şi momente extrem de tensionate avându-i în prim plan pe jucătorii formaţiei vizitatoare care au sărit la gâtul arbitrului Octavian Mihalache pe motiv că expirase timpul.

Voinţa Lanurile
G.Sava-Roşca, Feraru, Chiorpec, Nae, Roman, Chirică, Lazăr, Ignat, Lungu, Sârbescu
Rezerve:Moise, Andreiu, A. Sava, Avram
Antrenor:Tase Lăptoiu

Recolta Boldu
Badiu-Cazacu, Sima, Lupaşcu, Harabagiu, Mâţă, Bordea, Tunaru, Irimia, Mănăilă, Bosoi
Rezerve:Niculina, Gatiu, Banaurs, Soare, Gîrban, Dumitrache
Antrenor:Relu Adam

Adrian SOARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.