Singura societate românească specializată în producția de aparate de cale ferată pentru căile ferate, metrou și tramvai se modernizează cu fonduri europene. Societatea Voestalpine VAE APCAROM din Buzău a lansat astăzi un proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” ce presupune modernizarea sectorului productiv al fabricii din Buzău.
Valoarea totală a proiectului este de 25.929.153,00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 9.112.167,00 lei.
Mult așteptata modernizare se va realiza în primul rând prin achiziţia de echipamente tehnice care vor duce implicit la mărirea capacității de prodcuție dar și prin achiziționarea de softuri de gestiune a comenzilor şi a documentaţiei tehnice.
Principalul obiectiv al proiectului demarat astăzi este achiziționarea unei mașini de frezat cu portal mobil.
Echipamentul destinat efectuării operaţiilor de frezare, găurire, alezare și filetare va realiza după punerea în funcțiune operaţiuni efectuate în acest moment pe patru echipamente, reducând astfel substanţial timpii intermediari și mărind productivitatea cu peste 300 la sută.
Un alt echipament aflat pe lista de achiziții este maşină de frezat longitudinală cu portal fix destinată fluxului de ace forjate care va crește calitătea prelucrării eliminând operaţiile de ajustare prin polizare cu până la 50 la sută.
Tot pe lista de priorități se mai află și o presă orizontală de îndreptat şi curbat dar și o nouă linie de filetat tirfoane la cald care se va adăuga celei existente acum în halele societății VAE Apcarom și care va crește producția de tirfoane la 4,6 milioane de bucăţi anual.
Totodată se intenționează achizionarea a doua softuri informatice unul destinat gestiunii comenzilor iar altul necesar pentru managementul documentației tehnice.
Valoarea totală a proiectului ce urmează a se finalize la începutul anului 2014 este de aproape 26 de milioane de lei din care asistenţă financiară nerambursabilă este de peste 9 milioane de lei. Contribuția societății buzoiene este de aproape 17 milioane de lei din care mai bine de 7 milioane o reprezintă cheltuieli neeligibile.
După derularea proiectului societatea buzoiană își propune crească numărul angajaților cu 26 dar și să sporească cifra de afceri cu minim 50 la sută în următorii cinci ani în timp ce exporturile sunt așteptate să crească cu minim 49 la sută.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.