Cea de-a doua adiție a ghidului „Cele mai frumoase sate din România” s-a lansat, vineri, la Consiliul Județean în prezența secretarului județului, Laurențiu Gavrilă, a autorului lucrării, Nicolae Marghiol, ai, Centrului Cultural Francofon și a reprezentanților asociațiilor din turism și ai comunelor care doresc să se înscrie în Asociația Cele mai Frumoase Sate din România.
„Este lansare a celei de a doua ediții a ghidului celor mai frumoase sate din România. Sunt cuprinse trei sate cu tradiție ale județului Buzău, Chiojdu, Berca și Mânzălești. Sunt trei sate cu tradiție, cu obiective turistice și peisaje deosebite , sate în care găsim produse tradiționale și în care ruralitatea specifică Buzăului este de interes pentru turiști. Sperăm ca pe viitor Buzăul să vină și cu alte sate frumoase pentru că împreună cu Consiliul Județean să punem în valoare aceste localități și să facem o ofertă turistică a județului și să aducem investiții și să facem o viață mai bună pentru acești locuitori”, a declarat Nicolae Marghiol, președintele Asociației cele mai frumoase fate din România.
În cadrul evenimentului, președintele Asociației cele mai frumoase sate din România, Nicolae Marghiol, a explicat procedura de aderare a satelor în asociație și faptul că până acum doar comuna în timp ce restul localităților sunt doar propuse și se află în curs de evaluare.
De cealaltă parte, reprezentantul comunei Mânzălești a precizat că aderarea la Asociația cele mai frumoase sate din România este benefică pentru turismul rural și că adevărata piedică în dezvoltarea acestuia o reprezintă infrastructura deficitară.
„Suntem bucuroși că am fost prinși în acest ghid. Am aderat la ei în anul 2012. Având ca principale zone turistice Meledicul, Peștera de Sare 6S, cea mai mare din Europa și a doua în lume, mănăstirea Găvanu, suntem în apropiere de Focul Viu, de la Lopătari și avem și un muzeu etnografic. Ne bucurăm că am putut promova zona și de când am aderat se simte o oarecare creștere a numărului de turiști dar suferim încă din lipsa unei infrastructuri adecvate, problemă care sperăm să fie rezolvată pe viitor”, a declarat Marius Rădulescu, inspector în cadrul Primăriei Mânzălești.
La eveniment au mai participat elevi, Asociații turistice și reprezentanți ai comunelor Merei, Valea Salciei, Mânzălești, Bisoca, Chiojdu și Berca.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.