Jucătorii lui ,,Vioară” nu au învăţat nimic din acel eşec suferit etapa trecută la Suceava ci din contră. Echipa buzoiană s-a făcut de râs şi în faţa propriilor suporteri, pierzând cu scorul de 1-2, meciul disputat împotriva codaşei clasamentului, Dunărea Galaţi. Cu unii jucători care încă mai hibernează şi alţii luaţi de la ,,solduri”, Gloria nu putea emite pretenţii la un rezultat pozitiv. Asta, chiar dacă avea în faţă o adversară venită din postura de cea mai modestă formaţie din serie şi a evoluat aproape o oră, cu un om în plus. Oaspeţii şi-au arătat însă, colţii, după doar câteva minute de la începerea meciului, când, la prima lor acţiune ofensivă au reuşit să finalizeze prin Bîtfoi(4) cu largul concurs al goalkeeperului buzoian. Atacantul Dunării Galaţi a şutat din unghi de la şapte metri iar Stoicescu a comis-o ca în curtea şcolii, scăpând balonul printre picioare. După acest gol, gruparea antrenată de Enache a prins curaj în timp ce Gloria a uitat pentru ce se afla pe dreptunghiul verde. Gălăţenii puteau lovi din nou dar, mingea trimisă cu efect de Vraciu(24), din apropierea careului mic a întâlnit bara. Puţin mai târziu, Neagu(33) a văzut cartonaşul roşu ca urmare a anui fault dur comis asupra lui Dumitru. Gazdele au avută o mică tresărire în atac după ce Puşcaşu(37) l-a încercat pe portarul Miron cu un şut de la 18 metri, reţinut în doi timp. În finalul primei reprize, Vraciu(45) a trimis o ,,torpilă” de la distanţă care se ducea în vinclu dar Stoicescu a avut o intervenţie providenţială, respingând în corner. Buzoienii au restabilit egalitatea în mitanul secund, după ce Creţu(75) a fructificat cu un şut de la marginea careului mic, pasa lui Abba. Când toţi credeau că meciul se va încheia nedecis, Dunărea Galaţi a lovit din nou, de această prin Gohoreanu(90+2) care a concretizat pe tabelă, un contraatac rapid şi astfel Gloria Buzău a înregistrat a doua înfrângere consecutivă,de la reluarea campionatului.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.