Nica

Un tânăr de 18 ani a fost omorât în noaptea de miercuri spre joi în apropierea unui bar din localitatea Puiești. Tânărul a fost înjunghiat de un consătean în vârstă de 48 de ani, în urma unui conflict spontan izbucnit în local. Victima a murit la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat.
Tânărul înjunghiat se numește Daniel Nica. El era din Puiești, elev în ultimul an la Liceul Ștefan cel Mare din Râmnicu Sărat. Cei care l-au cunoscut sunt șocați de vestea morții sale, cu atât mai mult cu cât era un copil cuminte care nu mai fusese implicat în conflicte.

Primarul comunei Puiești, Florin Leaua, a declarat joi pentru Observatorul buzoian că întreaga comunitate este șocată de moartea tânărului de 18 ani. Alesul local ne-a declarat că Daniel era un copil cuminte, deosebit, care nu mai fusese implicat în scandaluri. De asemenea, criminalul nu este cunoscut ca un cal breaz în localitate, fiind un om care nu a provocat neplăceri până acum.
Pe Daniel Nica îl plâng acum părinții, un frate mai mic, colegii de la Liceul Ștefan cel Mare din Râmnicu Sărat, dar și întreaga comunitate din Puiești.
”Daniel era un copil deosebit, suntem șocați de cele întâmplate, în comună la noi nu s-au mai întâmplat astfel de lucruri în istoria recentă. Acest copil provine dintr-o familie de oameni simpli, muncitori și gospodari, dar a căror avere erau copiii. Iată că nenorocirea s-a abătut asupra lor”, a declarat primarul comunei Puiești, Florin Leaua.

Crima de la Puiești este cercetată de polițiști sub coordonarea unui procuror criminalist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.