Au crezut că se îmbogățesc, dar au ajuns în mâna polițiștilor. Mai mulți indivizi din Gălbinași care duminică au furat mai multe bunuri de valoare din magazine amplasate în centrul comercial Aurora Mall au fost prinși la Brăila, după ce i-au pus pe jar pe agenții de pază și pe polițiștii din Buzău.

”Duminică după amiază, Poliţia Oraşului Ianca a fost sesizată de către Poliţia Municipiului Buzău cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi sustras telefoane, parfumuri şi alte bunuri dintr-un centru comercial din Buzău, după care s-au deplasat cu un taxi, pe DN 2B, către municipiul Brăila”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Brăila.
În urma sesizării, poliţiştii au efectuat un filtru pe DN 2B, pe raza oraşului Ianca, ocazie cu care au depistat şi oprit autoturismul în cauză, condus de către un bărbat de 35 de ani, din comuna Gălbinaşi, judeţul Buzău. În autoturism se mai aflau soţia acestuia şi alţi doi brăileni, cu vârste de 20, respectiv 23 de ani.
Poliţiştii au procedat la controlul corporal al persoanelor şi a vehiculului, asupra celor doi brăileni fiind găsit câte un telefon mobil.
Totodată, sub scaunul din dreapta al maşinii, a fost găsită o borsetă, în care se aflau mai multe unelte folosite la sustragerea capsulelor şi a alarmelor de la articolele vestimentare.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei în vederea continuării verificărilor, acestea fiind preluate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.