Căsuţa de e-mail a lui Emil Boc a fost transformată într-un fel de „wall” de Facebook. Acum, că tot şi-a făcut publică adresa de e-mail, premierul ar face o „favoare” în plus să-şi publice şi parola de acces (aviz hackerilor), ca să fie transparent până la capăt. Altfel, ping-pong-ul ăsta, la zid, cu „scrie-i lui Boc şi trimite-ne şi nouă ce i-ai scris”, virusează tot farmecul unei corespondenţe reale între premier şi cetăţeni (dacă ar exista aşa ceva…) A nu se înţelege că-i plâng de milă premierului: îşi poate lua oricâte ouă şi roşii în cap, chiar şi pe e-mail, doar singur a spus că-i democraţie şi lumea are tot dreptul la liberă exprimare. Dar, dacă vorbim de corespondenţă, aici e o chestiune de relativă intimitate, nu?
Am căutat pe Facebook o pagină „Emil Boc”, am dat de trei, dintre care una are poza şi câteva date ale premierului, dar „wall”-ul („zidul” pe care scriu vizitatorii paginii) e gol. Deşi are 441 de prieteni, nu i-a scris nimeni nimic, poate şi pentru că pagina nu o fi autentică sau oficială. M-am gândit: să-i cer prietenia? Na! Pe Facebook nu ai decât opţiunea asta: „add as friend” (adaugă-l ca prieten). E un site de socializare, nu te duci acolo să te cerţi, să huidui etc. ci doar să te împrieteneşti şi să dai like-uri („îmi place”). Bine, după ce te acceptă persoana, poţi comenta critic probleme, aspecte, chestiuni. În limitele decenţei.
Putem specula în fel şi chip motivele care au determinat premierul să-şi facă publică adresa de e-mail (emilboc09@yahoo.com). Plus şi o conspiraţie, conform căreia premierul ar vrea să-i adune în faţa calculatoarelor, pe cetăţenii care-l îmbăiază cu înjurături pe stradă. Lupta sindicală în era tastaturilor – mai bagi un buzz, mai dai un huideo! Şi aşa mai departe…
S.D.
