După ce a pierdut funcția de la vârful partidului, deputatul Cezar Preda, până mai ieri vicepreședinte al PDL și o voce care era luată în seamă atât în teritoriu cât și la București de greii formațiunii politice, liderul democrat liberalilor buzoieni a ajuns să-și ironizeze propriul partid.

Într-o conferință de presă susținută astăzi, Cezar Preda a avut un atac dur la adresa concitadinei sale, Elena Udrea, în timp ce pe actualii liderai ai PDL i-a luat la picior de credeai că face parte dintr-un alt partid decât ei.

Prima în vizorul lui Preda a fost Elena Udrea. „Spuneam eu, într-un interviu la MEDIAFAX sau RFI, că, după părerea mea, cel mai normal ar fi să candideze la Primăria Capitalei cel mai bine clasat, am zis eu doamna Udrea. Am primit un răspuns foarte tăios de la prietena şi colega mea, că nu acceptă sfaturi decât de la cei care au învins în cariera lor politică. Nu ştiu unde a câştigat ea. Am căutat şi nu am găsit”, a declarat, astăzi, Cezar Preda.

Liderul PDL Buzău i-a ironizat apoi pe Teodor Baconschi şi pe Theodor Paleologu, spunând că acesta din urmă ar trebui să îşi ia „cele două porumbiţe” şi să meargă cu ele în parcul Plumbuita, unde să-i convingă pe oameni să îl voteze ca primar la sectorul 2 al Capitalei.

„Schimbându-se conducerea partidului, plecând cei care au pierdut, ca Blaga cu 40 şi ceva la sută, ca Preda cu 49 la sută, ca Berceanu, au venit acum oameni noi, foarte valoroşi. De ce la sectorul 2 să nu candideze împotriva lui Onţanu domnul Paleologu? Îşi ia cele două porumbiţe, se duce cu ele în parcul Plumbuita şi acolo convinge pe toată lumea că este cel mai bun şi sigur va câştiga cu peste 50 la sută. În sectorul 4, nici nu mă gândesc ca domnul Piedone să aibă vreo şansă în faţa lui Baconschi. Domnul prim-vicepreşedinte (Teodor Baconschi -n.r.) se duce în parcul Carol, unde sunt lespezi ca în Hyde Park, unde poţi ţine discursuri politice, şi sunt ferm convins că îl va zdrobi pe Piedone din primul tur. În sectorul 5, unde toată lumea aşteaptă omul moral, cu acel ghid de carieră, cred că Monica Macovei îl va bate pe Vanghelie cu 80 la sută, pentru că Rahova şi Ferentari aşteaptă un om nou cu cod etic şi moral”, a afirmat Preda.

După toate aceste ironii, Cezar Preda a declarat că toți cei care fac parte acum din actuala echipă de conducere a PDL ar trebui aruncați în bătălii politice, așa cum el a fost obligat de partid să procedeze în trecut.

” Noi n-am intrat de dragoste mare în bătălii, ci pentru că partidul ne-a cerut-o şi pentru că ni s-a spus că noi suntem oamenii care aducem voturi. Să intre în bătălii aceşti oameni, noua conducere să nu mai caute pe afară, să câştige ei Capitala cu toate sectoarele. Avem prim-vicepreşedinţi şi vicepreşedinţi care sunt foarte aşteptaţi de bucureşteni să câştige”, a conchis Cezar Preda, ironic la adresa propriului partid.

 

Cristina DINULESCU

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/06/Cezar-PREDA.mp3|titles=Cezar PREDA]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.