Florina Stoian conduce un corp impovizat de directori

Improvizaţii la vârful unităţilor de învăţământ buzoiene. După ce reuşise să regleze parţial problema provizoratului în rândul directorilor de unităţi, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău s-a reîntors, din cauza blocării concursurilor pe funcţiile din sectorul bugetar, la situaţia de acum 10 ani, a instabilităţii pe funcţie şi chiar a crizei directorilor.

 

Şefa IŞJ recunoaşte că are probleme, dar spune că le-a găsit rezolvări: „Toţi directorii de şcoli care nu au concurs, începând cu 1 septembrie, în fiecare an, primesc o detaşare în interesul învăţământului până la organizarea concursului. Majoritatea directorilor au asemenea decizii pentru că nu s-au mai organizat concursuri în ultimii trei ani. Problema este că au ieşit unii directori la pensie sau au plecat din localitatea respectivă cu post cu tot şi, în situaţia asta, a trebuit să nominalizăm alţi directori. În funcţie de solicitările comunităţilor locale, au fost numiţi acei directori care sunt recomandaţi şi de către autoritatea locală şi de către inspectorii de specialitate”, ne-a declarat inspectoarea generală Florina Stoian.

 

Dacă improvizaţia delegării pe funcţie influenţează în rău managementul unităţilor de învăţământ, în principal, în mediul rural, criza directorilor face sistemul şi mai vulnerabil: „Avem situaţii cu şcoli unde cu greu am găsit un director pentru că nu erau prea mulţi profesori. De exemplu, la Blăjani. Dar am acoperit toate funcţiile cu directori.” Florina Stoian, şefa IŞJ, spune că nu a fost pusă în situaţia de a demite şi înlocui directori din motive disciplinare, din motive de management defectuos sau lipsă de performanţă.

 

S.D.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.