Apropierea sărbătorilor de iarnă a dat startul tăierilor ilegale de brazi din zona de deal și de munte a județului Buzău. Nu mai departe de sâmbătă, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beceni au descoperit în trafic un bărbat de 66 de ani din comuna Lopătari ce transporta 125 de pomi de Crăciun tăiați ilegal. Brazii, în valoare de 3750 de lei, au fost confiscați de oamenii legii iar conducătorul auto a rămas și fără marfa de contrabandă și s-a ales și cu o amendă consistentă pentru că nu avea documentele prevăzute de lege.
Cu ocazia controalelor efectuate de poliţişti în trafic, în zilele de sâmbătă şi duminică, alţi trei conducători auto care transportau material lemnos au fost depistați fără documente legale de provenienţă fapt pentru care le-a fost confiscată marfa și au fost sancționați contravențional.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.