Consiliul Județean Buzău se pregătește  intens pentru deschiderea noii Maternități. Pe lângă procedurile de achiziție care sunt în plină desfășurare, deliberativul județean a adoptat, luni, în prima ședință ordinară din acest an, suplimentarea numărului de îngrijitoare de la nivelul celor două secții de Obstetrică – Ginecologie și de la nivelul Secției de Neonatologie. Astfel, Spitalul Județean Buzău poate angaja acum nu mai puțin de 20 de îngrijitoare câte 8 pentru cele două secții O.G. I și O.G. II și 4 pentru Secția de Neonatologie. De asemenea, pentru a putea ca noua unitate sanitară să fie acreditată s-a aprobat modificarea a două posturi vacante din „medic–şef serviciu” în „sef serviciu – responsabil cu calitatea”și din „statistician medical (M)” în „medic specialist/primar (S)”.

Pentru asigurarea condiţiilor de funcţionare în bune condiţii a Maternităţii în noul sediu, conform normativelor în vigoare, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a înaintat solicitarea de modificare a numărului de personal, organigramei şi statului de funcţii aprobate pentru 3 secţii. De asemenea, pentru respectarea normelor generale privind acreditarea unităţii sanitare se propune modificarea unor posturi din cadrul structurii create pentru managementul calităţii serviciilor.

1 COMENTARIU

  1. […] Consiliul Județean Buzău se pregătește intens pentru deschiderea noii Maternități. Pe lângă procedurile de achiziție care sunt în plină desfășurare, deliberativul județean a adoptat, luni, în prima ședință ordinară din acest an, suplimentarea numărului de îngrijitoare de la nivelul celor două secții de Obstetrică – Ginecologie și de la nivelul Secției de Neonatologie. Astfel, Spitalul Județean Buzău poate angaja acum nu mai puțin de 20 de îngrijitoare câte 8 pentru cele două secții O.G. I și O.G. II și 4 pentru Secția de Neonatologie. De asemenea, pentru a putea ca noua unitate sanitară să fie acreditată s-a aprobat modificarea Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.