Adrian PETRE

În sfârșit, Consiliul Județean Buzău are vicepreședinte. Adrian Petre a fost ales joi în ședința ordinară a lunii ocombrie. A fost singura propunere pentru funcția rămasă liberă după demisia în urmă cu mai multe luni a liberalului Cristinel Romanescu. DEși inițial, PSD anunța că vor fi două propuneri, Ștefan David și respectiv Adrian Petre, lucrurile s-au schimbat pe parcurs, iar Petre a candidat singur.
Votul a fost secret, în cabină, iar la final s-a tras linie: 24 de voturi ”pentru”, nici unul împotrivă si 8 abțineri de la consilierii PNL, care s-au dat deoparte și nu au votat numirea lui Adrian Petre în funcția de vice al CJ Buzău.
”Deocamdată, nu pot să spun ce atribuții am, aștept de la președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, să văd ce atribuții voi avea. Vin în noua funcție cu gânduri bune, să facem lucruri bune pentru locuitorii Buzăului. Mai sunt 7 luni în care sperăm sa ducem mai departe proiectele începute, nu mai spunem de pod si de maternitate, pentru că asta ne dorim cu toții”, a declarant Adrian Petre, care a adăugat că numirea sa pe postul de vicepreședinte va fi o provocare, fiind cel mai probabil cel mai tânăr consilier ales în acest post din istoria Consiliului.
Adrian Petre a fost director al Centrului Județean pentru Cultură și Artă și președinte al Asociației Județene de Fotbal. El este căsătorit și are un copil.

1 COMENTARIU

  1. […] În sfârșit, Consiliul Județean Buzău are vicepreședinte. Adrian Petre a fost ales joi în ședința ordinară a lunii ocombrie. A fost singura propunere pentru funcția rămasă liberă după demisia în urmă cu mai multe luni a liberalului Cristinel Romanescu. DEși inițial, PSD anunța că vor fi două propuneri, Ștefan David și respectiv Adrian Petre, lucrurile s-au schimbat pe parcurs, iar Petre a candidat singur. Votul a fost secret, în cabină, iar la final s-a tras linie: 24 de voturi ”pentru”, nici unul împotrivă, dar 8 abțineri de la consilierii PNL, care s-au dat deoparte și nu au votat numirea lui Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.