Două noi hale de producție au fost inaugurate astăzi la sediul societății româno-franceze Beta-Heurtey, ridicând astfel nivelul investițiilor societății franceze Heurtey Petrochem, la Buzău, la aproape 10 milioane de euro. Spațiile de producție inaugurate astăzi vin să completeze capacitatea de producție a societății româno-franceze care produce, în special, cuptoare destinate industriei petrochimice.
„Investiția în noile spații de producție provine în totalitate de la partenerii francezi care au o foarte mare încredere în noi iar datorită acestei încrederi avem și comenzi. Spațiile de producție inaugurate astăzi erau absolut necesare, având în vedere faptul că noi producem cuptoarele cu foarte mult premontaj la fața locului iar dacă aici nu ar merge treaba foarte bine ar apărea probleme în șantier iar costurile ar fi de zeci de ori mai mari. Avem poduri rulante de foarte mare capacitate, suprafețe betonate de 7500 de metri pătrați care ne permit modularizarea subansamblelor care pleacă în mare parte făcute din fabrică”, a declarat, astăzi, directorul general al Beta-Heurtey, Gheorghe Iancu.
Și președintele director general al Heurtey-Petrochem Franța, Henri Antoine Dominique, s-a declarat extrem de mulțumit de investiția realizată la Buzău, investiție pe care o consideră un pas important în realizarea proiectelor din Rusia, cuptoarele produse de buzoienii de la Beta-Heurtey devenind comparabile cu cu cele produse la nivel mondial.
Și pentru că astăzi a fost o zi specială pentru joint-venture-ul româno-francez inființat la Buzău în urmă cu 5 ani, toți cei 250 de angajați au aflat de la directorul general, Gheorghe Iancu, că fiecare angajat va pleca acasă cu un plic consistent, dovadă a aprecierii eforturilor pe care le fac.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.