Laurentiu PANTAZI

În mai puţin de o lună Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează concurs pentru ocuparea funcției de inspector şef. Pe 9 aprilie este programat concursul iar până în acest moment este certă candidatura actualului împuternicit la comanda IPJ Buzău, comisarul şef Laurenţiu Pantazi. De asemenea, există voci care dau ca probabilă candidatura fostului șef al IPJ Buzău, comisarul şef Viorel Ştefu, cel care se află din anul 2009 la conducerea IPJ Ialomița.
Aspiranţii la primul post de conducere din Poliţia Buzău trebuie să  susţină la Bucureşti un interviu pe subiecte profesionale. Notarea se face de la 1 la 10 iar în cazul în care mai mulți candidați obțin același punctaj va fi declarat admis cel cu o mai mare vechime în specialitatea postului.
Comanda IPJ Buzău este asigurată în acest moment, cu titlu interimar, de comisarul şef Laurenţiu Pantazi. El a preluat funcția după expirarea mandatului adjunctului IGPR, comisar şef Vasile Osiac, trimis la conducerea IPJ Buzău după demiterea fostului şef al Poliţiei judeţene, comisar şef Ion Marin, chiar în noaptea dinaintea alegerilor locale din vara anului 2012.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.