Maternitatea

UPDATE: Femeia era însărcinată în aproximativ 4 luni iar la momentul la care a fost adusă în maternitatea Buzău prezenta simptomele unui avort în curs.
Se pare că tânăra se simțea rău încă din decembrie anul trecut însă nu s-a prezentat la un doctor ginecolog, deși prezenta sângerări.

Anchetă demarată de Poliția Buzău după moartea suspectă în Maternitatea Buzău a unei tinere de 23 de ani din orașul Nehoiu. Decesul a fost înregistrat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00 și a fost sesizat Poliției de fratele tinerei.
Se pare că femeia de 23 de ani ar fi avut niște probleme ginecologice mai vechi iar înainte de a fi supusă operației chirurgicale, în noaptea de joi spre vineri, a prezentat sângerări masive.
Femeia nu era gravidă iar problemele ginecologice care au dus-o inițial în spitalul din Nehoiu, pe 12 martie, și mai apoi la Maternitatea Buzău, erau de mai multă vreme. După intervenția chirurgicală, femeia ar fi suferit un stop cardio respirator iar medicii nu au mai putut să o salveze.

” Am fost sesizați de un bărbat cu privire la decesul surorii sale, o femeie de 23 de ani din orașul Nehoiu. O echipă din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Buzău a început verificările specifice unor astfel de situații, cadavrul tinerei fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Buzău în vederea efectuării necropsiei”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu.

Revenim cu detalii pe acest caz !

C.D.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.