Mascati
UPDATE: Perchezițiile au loc la fostul primar din Vîlcelele, Nicu Smochină, și la alţi 4 apropiaţi de ai săi. Locuințele indivizilor sunt călcate de oamenii legii pentru nereguli comise în anul 2007 în urma derulării unui contract de achiziții publice. Atât fostul primar cât și 4 apropiați de-ai săi sunt bănuiți că au folosit o cantitate importantă de materiale de construcții cumpărate din bani publici în interes personal, în timp ce în acte materialele apar ca fiind folosite pentru școala din localitate. Surse din rândul anchetatorilor, susțin că la un moment dat lucrările la școală au fost sistate, materialele de construcții rămase fiind însușite de primar care le-a folosit la ridicarea casei unei rude de-a sa. De asemenea, materiale de construcții au ajuns la muncitorii care au lucrat la ridicarea casei.
„Scoala de la care au fost luate materialele de constructie a fost cuprinsă într-un program de reabilitate in anul 2007 iar in anul 2008 lucrările au fost sistate din cauza lipsei de fonduri. E o școală construită în perioada 1960-1961 unde în prezent învață 160 de copii. Ș-a reușit atunci să se facă o consolidate exterioară și învelitoarea, că arăta ca după bombardament, Au fost sistate apoi lucrările și n-am mai reușit să facem nimic decât minime lucrări, noroc că nu am demolat sobele că altfel rămâneam fără căldură în școală. Acum, încercăm să strângem documentația, să vedem ce e de făcut și reluăm lucrările pentru ca la începutul anului școlar următor copiii să învețe în condiții mai bune”, a declarat primarul comunei Vâlcelele, Dumitru Spiță.

Poliţiştii din Buzău efectuează, joi dimineață, 5 percheziţii la persoane bănuite de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.
La data de 5 martie a.c., peste 30 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău efectuează 5 percheziţii, în judeţul Buzău, la persoane bănuite de abuz în serviciu.
Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Râmnicu Sărat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Râmnicu Sărat.
Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei, cu ocazia derulării unui contract de achiziţii publice în valoare de 1.600.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.