Eşecuri pe banda rulantă,o visterie care a intrat demult în conservare şi datorii care cresc precum debitul apelor după ploi torenţiale. Toate acestea au aruncat Gloria Buzău într-o prăpastie iar impactul este unul extrem de dur astfel că, de la etapă la etapă şansele de supravieţuire se diminuează considerabil. În schimb cresc tensiunile la echipă dovadă certurile dintre jucători precum şi refuzul unora de a mai intra pe teren, cum a fost cazul lui Berceanu la meciul din runda trecută cu Farul Constanţa. Referitor la parcursul catastrofal din acest tur, unii elevi ai antrenorului Mihai Ciobanu au invocat ca motive principale atât lipsa banilor cât şi meniul de la cantina clubului! Unii dintre jucători s-au plâns de faptul că mîncarea este foartă proastă carnea reprezentând o adevărată delicatesă.
,,Toată lumea vrea să jucăm bine dar trebuie să cunoască adevărata situaţie de la club. Sunt jucători care nu au bani nici să plece acasă iar dacă anul trecut a mai mers acum gata. Nu mai merge cu păcăleala! Nu se mai poate fără bani. Cum să joci bine când suntem blocaţi psihic din cauză că de câteva luni nu am luat bani? Alţii sunt cu salariile la zi şi nu joacă nimic iar iar voi ne cereţi aşa cum suntem doi şchipoi şi un chior să facem din ăla bici să şi trăsnească? Voi ştiţi că noi în zilele dinaintea meciului cu Dunărea Galaţi nu am avut deloc carne la masă? Da. Nu râdeţi. Am mâncat numai lături! Nu am avut carne până vineri. Pe lângă asta, când jucăm afară plecăm precum cireşarii chiar în ziua meciului”, a declarat jucătorul Dănuţ Prodan.