Eugenia PUSCA 3
Magistratul Eugenia Pușcă a fost desemnat președinte al Biroului Electoral de Circuscripție la alegerile europarlamentare în urma unei trageri la sorți ce a avut loc marți la sediul Tribunalului Buzău. Judecătorul care se va ocupa ca alegerile europarlamentare să se desfășoare în bune condiții a fost desemnat prin tragere la sorți, care a fost făcută chiar de președintele Tribunalului, judecătorul Constantin Florescu. Alături de Eugenia Pușcă în cursa pentru ocuparea postului de șef al Biroului Electoral de Circumscripție s-au mai înscris încă 11 magistrați iar din rândul lor au fost aleși și doi locțiitori în persoana judecătorilor Filofteia Mușetescu și Ioana Ghiuru.
Eugenia Pușcă este un magistrat cu experiență în coordonarea proceselor electorale, ea ocupând la ultimele alegeri funcția de locțiitor al președintelui Biroului Electoral de Circumscripție. De-a lungul anilor a mai fost și președinte al Birului Electoral Municipal.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.