Ministrul Educației, Daniel Funeriu, ar putea ajunge în această lună într-o vizită de lucru la Cernătești, conform senatorului Viorel Constantinescu. Democrat-liberalul s-a conformat unei directive de la Centru care recomandă membrilor de partid din teritoriu să identifice ocazii unde greii partidului pot veni să își demonstreze sprijinul față de problemele cetățenilor. Pentru aceasta, senatorul democrat-liberal a hotărât să ceară sprijiunul ministrului Educației în problema finalizării unei școli dintr-o comună cu primar portocaliu.
”În localitatea Cernătești există o problemă cu o școală care mai are nevoie doar de câțiva bani pentru a fi finalizată. Din această cauză, elevii de acolo învață în Primărie. Eu am hotărât să cer sprijinul domnului Daniel Funeriu și să îl invit să vadă despre ce e vorba, poate îl sensibilizăm și reușim să finalizăm lucrarile”, a declarat senatorul Viorel Constantinescu.
Reabilitarea școlii din comuna Cernătești a fost demarată în urmă cu trei ani însă din lipsă de fonduri lucrările bat pasul pe loc. Primarul localității, Valerică Șercăianu spune că pentru finalizarea lucrărilor ar fi nevoie de aproape 5 miliarde de lei vechi bani care dacă ar fi alocați în această lună s-ar reuși finalizarea interioarelor până data începerii cursurilor. Până la sfârșitul anului școlar elevii din Cernătești au învățat în cladirea fostei primării din localitate iar dacă lucrările nu vor fi finalizate același lucru se va întâmpla și de la 15 septembrie 2011.
Cum ministrul Educației nu a confirmat încă sosirea la Cernătești, rămâne de văzut dacă măcar localitățile conduse de primari democrat-liberali vor avea fonduri pentru a-și finaliza lucrările la școlile aflate în construcție. De menționat că problema de la Cernătești nu este singulară, o situație asemănătoare petrecându-se și în comuna Merei unde o altă fruntașă democrat-liberală cu putere de decizie în ce privește situația școlilor din județ, în speță șeful IȘJ Buzău, Florina Stoian, a recomandat primarului liberal ca elevii școlii din localitate să învețe în Primărie până la finalizarea lucrărilor.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.