asfalt
La începutul lunii viitoare am putea afla dacă proiectul finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind reabilitarea străzilor din municipiul Buzău va prinde contur. Pe data de 9 iunie este programată o vizită în teren a societăților care s-au arătat interesate să participe la licitația organizată de BERD pentru refacerea străzilor din municipiu. Până acum caietul de sarcini a fost solicitat de 17 societăți din diverse colțuri ale lumii, la licitație manifestându-și intenția de a participa chiar și o companie din Statele Unite.
„Pe 9 iunie o să vedem exact cine se va înscrie la licitație pentru că e programată o vizită pe teren. Caietul de sarcini este pus la dispoziție gratuit însă garanția pentru participare la licitație este de 660.000 de euro și trebuie depusă până la 23 iunie. Până pe data de 23 iunie trebuie să fie depuse trei oferte dar dacă nu va fi depusă decât una eligibilă procedura se va relua prin negociere cu o singură firmă. Dacă nu se va depune nici o ofertă atunci BERD va schimba condițiile”, a declarat primarul Constantin Boșcodeală.
Proiectul finanțat cu bani de la BERD presupune reabilitarea majorității străzilor din municipiu. Există trei categorii de străzi, unele care vor fi reabilitate până la o adâncime de 80 de centimetri, altele care vor fi reabilitate până la o adâncime de 20 de centimetri și altele la care se va reabilita doar stratul de uzură.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.