O nouă declarație publică a liderului Partidului Social Democrat, Victor Ponta, vine să tulbure și mai mult apele în Uniunea Social Liberală. Astăzi, șeful PSD a anunțat că USL îşi va desemna candidaţii la alegerile locale şi parlamentare până în luna iunie, în urma unui proces de validare publică, respectiv a unor alegeri preliminare deschise tuturor cetăţenilor. Anunțul este de-a dreptul contradictoriu în condițiile în care în luna septembrie, anul trecut, Victor Ponta aflat la masă cu șeful PNL, Crin Antonescu, îi anunța cu surle și trâmbițe pe cei care se vor bucura de sprijinul USL la alegerile din 2012, referindu-ne aici la candidații pentru primăriile municipiilor reședință de județ și la consiliile județene. Astăzi, Victor Ponta a ieșit public vorbind din nou despre alegeri inclusiv despre cele locale, dând de înțeles că ar putea interveni schimbări în opțiunile inițiale luate la vârful USL.
„Până în iunie, când ar fi trebuit să avem alegeri locale, USL îşi va desemna toţi candidaţii pentru alegerile locale şi parlamentare. Vom trece printr-un proces de validare publică, poate fi numit de genul alegerilor preliminare deschise, deci nu în interiorul partidelor, ci cu toţi cetăţenii, dar care va presupune validarea candidaţilor şi identificarea celorlalţi candidaţi”, a spus Ponta. El a precizat că PSD a decis deja, la nivelul Comitetului Executiv Naţional, ca actualii săi parlamentari să fie şi candidaţii partidului la alegerile parlamentare, cu menţiunea că şi aceştia vor trebui să treacă prin procesul alegerilor preliminare deschise, deci al validării populare prealabile. „E o decizie a PSD: actualii parlamentari vor fi candidaţi în colegii, dar PSD o să aibă încă 120 de candidaţi care trebuie validaţi prin vot public deschis, nu doar interior. La fel în USL, dacă avem candidaţi care nu au sprijin public suficient, îi vom înlocui. Toţi ceilalţi trebuie să aibă această legitimare a sprijinului popular”, a spus Ponta citat de Mediafax care a adăugat însă că este vorba despre o propunere politică pe care conducerea USL o va prezenta partidelor din alianță. Anunțul lui Victor Ponta este privit cu optimism de social democrații din județul Buzău care încă mai speră ca vor avea candidat propriu atât la Primăria Buzău cât și la Consiliul Județean, după ce Victor Mocanu și-a pierdut susținerea Uniunii pentru câștigarea unui nou mandat în fruntea miniparlamentului județean.
”A fost o ședință care s-a terminat de puțin timp iar o ședință a Comitetului Executiv Național va avea loc săptămâna viitoare. Întotdeauna am solicitat ca acel candidat al USL la președinția Consiliului Județean să fie de la PSD, având în vedere că PSD are intenția de vot majoritară. Având în vedere că se solicită o consultare a populației sunt sigur că că această candidatură de la Consiliul Județean a devenit deschisă și va reveni candidatului PSD”, a declarat astăzi liderul PSD Buzău, Constantin Boșcodeală.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.