Maria Buleandra-2
Fostul prefect al județului Buzău, Maria Buleandră, explică de ce a ales să demisioneze și spune, într-o declarație remisă vineri, că va merge în instanță pentru a-și dovedi nevinovăția.

„Da, este adevărat că am demisionat.

Am făcut acest lucru pentru că nu vreau să aduc niciun prejudiciu de imagine funcţiei de Prefect, pe care am respectat-o şi la înălţimea căreia m-am străduit să mă ridic în cele 14 luni în care am exercitat această funcţie.

Eu sunt nevinovată, dar justiţia nu se poate face prin comunicate de presa şi nici prin declaraţii. Am să merg în sala de judecată să îmi dovedesc nevinovăţia. Sunt un om cinstit, care şi-a exercitat profesia timp de 24 de ani, apărând legea.

Ştiu ce înseamnă puterea legii şi puterea justiţiei şi mă încred în aceste puteri.

Din păcate, nu vor exista reparaţii pentru prejudiciul adus sănătăţii şi imaginii mele.”

, se arată în comunicatul semnat de fostul prefect, Maria Buleandră.

După demisia Mariei Buleandră, atribuțiile de prefect au fost preluate de subprefectul George Sava, până în momentul în care Guvernul va numi persoana ce va conduce cu acte în regulă Instituția Prefectului Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.