Peste 4 milioane de măști provenite dintr-o donație a unui agent economic vor fi împărțite gratuit în întreaga țară iar la Buzău vor beneficia de acestea mai multe categorii de persoane. Este vorba despre medicii de familie, persoanele vârstnice și bolnavii cronici și cadre ale Ministerului Afacerilor Interne.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate se va ocupa de repartizarea a aproape 20.000 de măști către medicii de familie iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului se va ocupa de distribuția a 22.900 de măști către bătrâni și bolnavi cronici.

De asemenea, 1,5 milioane din totalul măștilor primite vor ajunge la structurile MAI printre care se numără și Buzăul.

Distribuția mijloacelor de protecție către beneficiari ar trebui sî se realizeze, conform unui ordin, până la finalul acestei săptămâni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.