Cristi Bigiu-2
Buzoiencele mai au de așteptat până ce vor fi tratate ori vor naște în noua maternitate de pe strada Victoriei. Unitatea spitalicească nu va fi deschisă prea curând, procedurile de cumpărare a aparaturii medicale și non medicale necesare funcționării spitalului fiind în curs de desfășurare.
Precizările au fost făcute vineri în cadrul unei conferințe de presă susținută de președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.
”În iunie 2012, această maternitate a fost inaugurată, a fost o escrocherie pentru că lucrările nu erau finalizate, a fost o păcăleală electorală. În august 2012 a fost reziliat contractul de închiriere aparatură medicală în valoare de 50 de mii de euro pe lună, oricum această aparatură închiriată cu suma de 50 de mii de euro lunar era insuficientă pentru a face ca maternitatea să fie funcțională. Nu am vrut să plătesc aceste facturi, s- a reziliat contractul. În octombrie 2013, clădirea a fost terminată, la un an și jumătate de la așa zisa inaugurare iar în noiembrie 2013 Consiliul Județean și Spitalul au semnat procesul de predare-primire pentru ca în decembrie Buzăului să –i fie alocată prin sprijin guvernamental suma de 3, 24 milioane de lei. Din acești bani s-a cumpărat o parte din aparatura necesară, adică 64 de aparate medicale și stația de oxigen. În perioada ianuarie- septembrie 2014 s-a încercat să se găsească finanțarea pentru a completa aparatura medicală astfel încât maternitatea să fie funcțională, este vorba despre o sumă de 3, 5-5 milioane de leu. În octombrie 2014, Consiliul Județean a contractat un credit de 10 milioane de euro, cel mai performant credit contractat vreodată de Consiliu, din acești bani o parte au ajuns la maternitate.
În aprilie 2015 a început licitația pentru aparatura medicală li non medicală, în iunie au fost deschise caietele de sarcini, din acel moment este în evaluare”, a explicat președintele CJ Buzău Cristi Bîgiu de ce durează atât de mult darea în folosință a noii maternități.
Bîgiu a adăugat că la licitațiile pentru aparatura medicală și non medicală necesară maternității au participat 22 de firme, licitația pentru aparatura non medicală e aproape de finalizare însă pentru echipamentele medicale lucrurile merg mai anevoios întrucât documentația este complexă. În plus, e un deficit de personal la compartimentul achiziții, care tergiversează lucrurile, acolo rămânând doar 2 angajați din 6 câți erau până acum.
”Nu că nu s-a dorit sau din motive politice nu s-a dat drumul la maternitate. Este nevoie de acest spital, e păcat că avem de un an de zile terminată clădirea si nu am dotat- o și nu i-am dat drumul, dar asta e procedura legală. Nu pot estima când se va deschide noua maternitate, lucrurile se pot întinde dacă apar contestații după licitații”, a mai spus Cristi Bîgiu.
Maternitatea a fost inaugurată în 2012, în campania electorală de către Victor Mocanu, candidat pe atunci al funcției de președinte al CJ Buzău. DE atunci, spitalul nu a funcționat nici un moment, dovedindu-se că inaugurarea nu a fost altceva decât o păcăleală electorală pentru ca Mocanu să câștige un nou mandat în fruntea miniparlamentului județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.