
Doar medicul Ion Drăghici, care este și în prezent director medical al Spitalului Județean Buzău, s-a înscris la concursul pentru acest post. Termenul până la care se puteau depune dosarele pentru această funcție a expirat vineri, la ora 13.30.
În ceea ce privește postul de director financiar contabil al spitalului, și aici e tot un singur candidat în persoana lui Valeriu Neacșu, și în prezent deținător al acestei funcții.
Examenul propriu-zis pe care îl vor susține aspiranții la cele două funcții va avea loc în perioada 22-28 august 2013. Ei vor trebui să susțină un test grilă, să susțină un proiect pe o temă din domeniul în care activează iar în final, dacă vor trece de cele două teste, vor susține un interviu.
C.D.










