două-ntr-unu

Dacă ar fi avut bafta să trăiască în vremurile astea, ciobănaşul din baladă n-ar fi ezitat să bage briceagul în gâtul mioriţei isterice, s-o jupoaie şi s-o facă pastramă. Ca tot omul gospodar, cu foamea-n oase… Dulcele behăit cu profunzimi metafizice s-ar fi pierdut în negura istoriei, pe-o mână de cârnaţi de Pleşcoi.

Un centru de cercetări sociologice (ISRA) a dat publicităţii, ieri, un sondaj în rândul populaţiei, din care reiese că muntenii (deci, şi buzoienii) sunt cei mai trişti, loviţi de un pesimism bolnav în ce priveşte şansele de ieşire din criză. Citind în nervura şteviei şi în boţul de mămăligă, locuitorii Munteniei prevăd o posibilitate de redresare economică a ţării undeva prin secolul douăjdoi. Ceea ce nu-i mai interesează, deşi au asigurări că ar prinde măcar sfârşitul lumii.

Acelaşi sondaj pune sare pe rană cu una şi mai mare: cică pesimismul nu i-ar fi lovit numai pe mâncătorii de ştevie, ci şi pe cei de şaorma. Nu numai săracul dă în bobi să afle când scapă de criză, ci şi bogătanul, astfel că vechea vorbă cu „sătulul nu crede flămândului” iese, temporar, din dicţionarul de proverbe româneşti, fapt care ar putea produce un fel de solidarizare între păturile sociale. Dar-ar!…

Studiul întocmit de firma cu capital israelian scoate la iveală şi temerea de fond a românilor: că vor confunda televizorul cu frigiderul. Majoritatea chestionată se teme că va creşte numărul de reclame la haleală, ceea ce va duce la mărirea pauzelor publicitare din telenovele. Părăsit de emoţiile din piept, provocate de dramele din televizor, românul telespectator va fi năpădit brusc, pe durata pauzelor, de emoţiile din stomac, fix în momentul în care corporatiştii le vor arăta, pe sticlă, salamul, caşcavalul şi alte nebunii culinare.

În concluzie, vechea descriere sociologică a muntenilor a picat. Se ştia despre olteni că-s mai plângăreţi din fire, iar despre munteni că-s mai fâşneţi, mai descurcăreţi în vremuri de ananghie. Studiul spune că moldovenii sunt cei mai optimişti dintre pesimişti, ceea ce păstrează în picioare mitul cu ciobănaşul mioritic: optimismul cu care şi-a îmbărbătat mioara venea la el din încrederea că, de-ar fi fost să moară (de foame), n-ar fi căzut cerul pe el, că urma să meargă la o nuntă şi să plece ghiftuit pe lumea ailaltă.

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.