Moș Crăciun a ajuns mai devreme, în acest an, pentru consilierii județeni. Toți aleșii din miniparlamentul județean au primit, astăzi, înaintea ședinței de Consiliu Județean, mult râvnitele tablete solicitate în urmă cu câteva luni de consilierul Gheorghe Bodea. Noile achiziții au fost ridicate de fiecare consilier însă nimeni nu a dorit să probeze funcționalitatea lor. Singurul care a inspectat ceva mai mult conținutul cutiei a fost social-democratul Laurențiu Dobrică însă niciun alt consilier județean nu s-a încumetat să își demostreze abilitățile în lucrul pe tabletă.
Conform declarației președintelui Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, tabletele de tip I-Pad pe care aleșii județeni le-au primit nu au fost achiziționate de Consiliul Județean ci au fost oferite gratuit în urma unui protocol semnat între conducerea județului și serviciul  național de telefonie fixă, Romtelecom. Ele beneficiază de o memorie de 32 GB și beneficiază de conexiune la internet permanentă. Cu ajutorul acestora, aleșii județeni vor putea intra în posesia hotărârilor ce urmează a fi adoptate în ședințele de Consiliu Județean în mod virtual, economisindu-se astfel costurile pe hârtia și tonerul folosit la imprimantele și copiatorele instituției.
Rămâne acum de văzut dacă aleșii județeni se vor dovedi ceva mai pricepuți în ale tehnicii moderne decât colegii lor de la municipiu care au primit deja de 3 luni tablete de la Primăria Buzău însă nici până în momentul de față nu au reușit să le folosească în scopul pentru care au fost achiziționate.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.