Prefectul Paul Beganu ia cuvântul într-o iniţiativă despre care Dan Puric ar fi spus că va aduce, în zona Siriu, o nouă "Valea Prahovei"

 

Vineri, 13 ianuarie, ora 11.00, în Colegiul Agricol Buzău, se întâlnesc nume grele din mediile politic şi de afaceri din judeţ, într-o iniţiativă de deblocare a proiectului de extindere a reţelei electrice din zona Siriu. Printre simpatizanţii acestui demers, anunţaţi de sindicaliştii din invăţământ, ca parte organizatoare, se numără şi actorul şi scriitorul Dan Puric.

În sala de festivităţi a Colegiului Agricol, la audierea publică “Dezvoltăm economic zona Siriu – Crasna prin extinderea reţelei de electrificare sau păstrăm mediul natural neatins”, şi-au anunţat expunerile de opinii greii judeţului, scopul audierii publice fiind asigurarea exprimării opiniei de către oricare cetăţean interesat de subiect şi de a oferi decidentului politic un raport-sinteză al tuturor aspectelor colectate, posibile recomandari cu privire la tema pusă în discuţie.

Respectând procedura audierii publice (vezi https://sites.google.com/site/coalitialumina/ – linkul este util şi pentru consultarea documentelor de fundamentare a proiectului), s-au colectat un număr de 16 opinii şi s-au înscris la cuvânt un numar de 15 persoane. Printre acestea, prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean, Dumitra Drăghici, primarul comunei Siriu, Corneliu Dumitrescu, senatorul PNL Cristi Bîgiu, deputatul PNL George Scutaru, omul de afaceri Constantin Toma, din partea SC ECOFOREST SA, Ion Dobre, lider Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Buzău, dr. Adrian Agache, preşedinte UGIR Buzău, Cristina Partal, preşedinte ANTREC Buzău, Leau Pamfil, preot parohia Siriu, Paul Onica, Vioiu Ioana, Susmă Constantin, Posea Ştefan, Joacălesne Elena, Manea Traian, Fercu Ion şi Vasile Anton.

Organizatorii Cristache Costel Bratu, vicepreşedinte SÎP, Aurelian Manu, preşedinte Sindicat „Solidaritatea”, şi Vasile Olteanu, vicepreşedinte Filiala BNS Buzău, ne anunţă, în comunicatul de presă, că, în urma evenimentului, Comisia de experţi va prelua toate opiniile scrise şi verbale şi, în urmatoarele două săptămâni, va efectua un raport sinteză al acestora. Prezentarea raportului va fi efectuata tot printr-o conferinţa de presă ce va fi anunţata în timp util.

S.D.

2 COMENTARII

  1. Îi asteptam cu interes si pe domnii parlamentari Ion Vasile, Cezar Preda si Adrian Mocanu, precum şi pe orice persoana care este direct interesata si din diferite motive nu a putut fi contactata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.