Dramă într-o familie de tineri din Buzău care se pregăteau să devină părinți pentru a doua oară. Copilașul pe care îl așteptau s-a prăpădit în Maternitatea Buzău la 40 de ore de la naștere. Șocați de ce li se întâmplă, cu atât mai mult cu cât li s-au dat asigurări de mai multe ori că fătul este bine, părinții îi acuză acum pe medici de neglijență și spun că dacă ar fi apelat la cezariană altul ar fi fost deznodământul iar ei și-ar fi putut strânge copilul în brațe.
Prima dată, femeia de 23 de ani a ajuns la maternitatea din Buzău la finele lunii trecute după ce a simțit că o iau durerile facerii. Ajunsă la spital, femeia a fost consultată și i s-ar fi spus că este vorba despre un fals travaliu. A fost externată în stare bună și cu asigurări că fătul nu este în pericol. Duminică, buzoianca a intrat cu adevărat în travaliu. A fost internată în jurul orei 8.00 seara iar la ora 2.00 noaptea a născut, fiind supravegheată de moașe în timp ce asistentele care au luat-o în primire i-ar fi spus tot timpul, până în momentul nașterii, că micuțul este bine. Lucrurile nu au stat însă așa iar după circa 40 de ore de la acest moment, micuțul a decedat. Femeia nu știe ce i-a provocat decesul copilului și spune că vinovați de drama ei sunt doar medicii din Maternitate, cărora deși le-ar fi cerut în mod repetat, nu i-au efectuat operația de cezariană.
” Am născut duminică la ora 2.00 Mi-au zis că e bine copilul, înainte de a naște m-au pus la tot felul de aparate și mi-au zis că am fată, că e bine și că-i bate inima. Apoi m-au dus în sala de naștere, iar mi-au zis că-i bine, am născut la 2 noaptea și apoi mi-au zis că copilul meu a murit. Și am zis , că a avut cordonul de două ori înfășurat în jurul gâtului, dar atunci de ce nu mi-au făcut cezariană. Nu m-a asistat nici un medic la naștere ci doar moașe, le-am zis că vreau cezariană dar nu au vrut să-mi facă. Nu știu ce i-au făcut copilului meu, era bine iar acum e mort”, a povestit azi mama copilului decedat.
Mama îndurerată susține că pe durata sarcinii s-a prezentat la medic și a făcut mai multe ecografii care nu au reliefat nici o problemă a fătului: ”Medicii sunt de vină, pentru că nu mi-au făcut operația. Mă duc mai departe să se facă dreptate. Nu las lucrurile așa, am suferit prea mult pentru acest copilaș și el a suferit. ”.
Pe de altă parte, conducerea Maternităţii Buzău susține că sarcina femeii nu ar fi fost monitorizată, în acest moment neștiindu-se nimic despre istoricul acestei perioade. Potrivit medicului Mircea Șuteu, șef secție în cadrul Maternității Buzău, bebelușul s-ar fi născut cu asfixie, a fost intubat, reanimat, atent supravegheat, însă a decedat după circa 40 de ore de la naștere.
” Copilul s-a născut cu probleme, asfixie, a fost reanimat, supravegheat, îngrijit cum trebuie, dar nu a supraviețuit. Femeia a venit la finele lunii trecute la maternitate cu un travaliu fals, se întâmplă, a fost externată în stare bună. Duminică a venit la spital în travaliu și a născut la ora 2.00 noaptea un copil în suferință fetală, în stare gravă. Femeia ne reproșează că nu i-am făcut făcut cezariană la momentul primei internări sau acum. Nu am avut motive, era în travaliu fals atunci iar acum copilul se angajase deja pentru a fi născut. Până la un moemnt dat a fost o naștetere în parametrii fiziologici normali, apoi copilul s-a născut cu asfixie, a avut o suferință și a murit. Copilul s-a născut în stare gravă. Pacienta nu știe nimic de sarcina, nu știe ultima menstruație, nu avem nici un istoric”, a declarat dr. Mircea Șuteu.
Acum, tânăra care şi-a pierdut bebeluşul la două zile de la naştere spune că va face plângere la Colegiul Medicilor şi la Poliţie pentru a afla cauzele morţii și pentru ca vinovații să fie trași la răspundere.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.