Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a reluat activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar „pe loc”, după ce au fost remediate problemele tehnice înregistrate la nivelul bazei de date a evidenţei populaţiei. Astfel, începând din această dimineață certificatul de cazier judiciar se poate obţine pe loc de la ghişeul Serviciului C.J.S.E.O. din cadrul I.J.P. Buzău de către persoanele născute, domiciliate sau cu reşedinţa pe raza judeţului Buzău şi care nu au înscrise menţiuni în cazierul judiciar.

Persoanele fizice care au un interes legitim pot obţine propriul certificat de cazier judiciar. Certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut şi de către o altă persoană mandatată în acest scop de către titular, prin procură notarială. Documentul are valabilitate 6 luni de la data eliberării şi numai în scopul pentru care a fost eliberat.

Acte necesare pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar:

– act de identitate valabil;

– timbru fiscal în valoare de 2 lei sau taxa de 2 lei achitată la Serviciul Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Buzău, reprezentând contravaloarea timbrului fiscal;

– dovada achitării taxei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar în cuantum de 10 lei, eliberată de Trezoreria Buzău.

Cererea tip se primeşte cu titlu gratuit şi se completează cu datele de stare civilă ale titularului de către acesta sau împuternicitul legal.

Pentru persoanele născute în alte judeţe sau care sunt cunoscute cu antecedente în evidenţele cazierului judiciar, certificatul de cazier judiciar se eliberează în termen de 3 zile de la data depunerii cererii.

 

Program de lucru la ghişeu:

LUNI

08.30 – 12.00

14.30 – 16.00

MARŢI

08.30 – 12.00

14.30 – 16.00

MIERCURI

08.30 – 12.00

JOI

08.30 – 12.00

14.30 – 16.00

VINERI

08.30 – 12.00

14.30 – 16.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.