Proiectul de lege pentru modificarea Codului Silvic a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, cu unanimitate de voturi. Actul normativ care prevede sancțouni drastice pentru cei care vor încălca legislatia silvică, va intra în vigoare imediat după promulgare.

„Astăzi am câștigat o luptă extrem de importantă pentru pădurile României. În ultimele săptămâni am solicitat, în mod repetat, colegilor mei din Parlament, să supună la vot în regim de urgență această lege, care face trecerea de la un Cod Silvic permisiv cu infractorii, la unul în care nimeni nu mai stă la discuții cu aceștia. Mă bucur că mesajul nostru a avut rezonanță și că parlamentarii au înțeles că protejarea pădurilor este o prioritate dincolo de interese și calcule politice”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și co-inițiator al proiectului de lege.

Amendamentele din noul Cod Silvic pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le susține, fac referire la furtul de arbori, care va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu.Potrivit noului Cod Silvic camioanele sau TIR-urile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate. Tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale iar avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn. Noua legislație prevede ca masa lemnoasă să fie comercializată ca lemn fasonat iar sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha să crească cu peste 30%.

Evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie iar accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere.

O altă modificare importantă garantează accesul cetățenilor în pădure pentru recreere, inclusiv cu bicicleta. MMAP va continua să implementeze măsurile asumate pentru protecția pădurilor și stoparea tăierilor ilegale. Este vorba despre implementarea noului SUMAL, aflată pe ultima sută de metri, achiziția sistemului de monitorizare cu hărți satelitare, demararea studiului științific pentru identificarea și punerea sub protecție a 40.000 de ha de păduri virgine precum și întărirea capacității gărzilor forestiere

 

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL BUZĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.