Județul Buzău are, începând de marți, un nou Consiliu Județean constituit din aleșii care au obținut mandate după scrutinul din 27 septembrie. Chiar dacă nu este complet, noul deliberativ constituit, marți, doar cu 27 de aleșii cărora le-au fost validate mandatele se poate pune pe treabă până când Tribunalul va valida și ceilalți 5 consilieri județeni.

Marți au depus jurămintele 18 consilieri ai alianței PSD-PRO Buzău, 6 ai PNL și alți 3 ai PMP urmând ca alți 3 aleși PSD-PRO, și câte unul de la PNL si PMP să fie validați în zilele ce urmează și să își depună jurămintele cu ocazia unei noi întruniri a deliberativului județean.

Ședința de constituirea a fost condusă de consilierul Gabriel Baciu, cel mai vârstnic membru al deliberativului județean ajutat de mai tinerii Ștefăniță Munteanu și Ionuț Dragomir iar la finalul acesteia a depus jurământul de credință și președintele ales al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

În cuvântul de după depunerea jurământului Peter Emanoil Neagu a făcut referire la fostul deliberativ care și-a încheiat mandatul odată cu constituirea noului consiliu ca fiind cel mai dedicat deliberativ județean pe care l-a avut Buzău și a declarat că speră într-o colaborare cel puțin la fel de bună cu noii aleși.

„Am trecut prin mai multe Consilii Județene. Uneori am fost și vicepreședinte al Consiliului Județean, alteori am fost și președinte interimar al Consiliului, am fost și președinte ales de către consilierii județeni. Dar cel mai aplecat Consiliu Județean a fost cel trecut, cei care au făcut parte din Consiliul Județean trecut, mă refer la doamnele și domnii consilieri, să știți că toți au făcut tot ce le-au stat în putere să facă lucruri bune pentru județ  și pentru cetățenii județului Buzău. Au înțeles un lucru și vreau să le mulțumesc. Au lăsat haina politică la ușa intrării în Consiliul Județean și au făcut tot ce le-a stat în putință, au promulgat proiecte indiferent de spectrul politic de unde veneau, pentru bunăstarea cetățenilor județului Buzău. Pentru asta o să le fiu tot timpul recunoscător.”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Totodată, Neagu a  transmis noilor aleși că instituția pe care o conduce trebuie respectată iar aleșii au datoria de a face tot ce le stă în putință pentru realizarea acestui deziderat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.