Drumurile județene afectate de fenomenele meteorologice din ultimele zile au nevoie de reparații costisitoare care depășesc 10 milioane de lei. La acestea se adaugă și alte căi de acces comunale și sătești pentru care nu se știe suma de care ar fi nevoie pentru că evaluarea nu a fost finalizată.

În ceea ce privește drumurile aflate sub tutela Consiliului Județean s-a stabilit că avarii majore s-au produs pe : Dj 203 L Bozioru. DJ 102 F Berca-Chiliile, DJ 22 A Vulcanii Noroioși, sat Policiori, Scorțoasa, DJ 220 Murgesti – Pardosi – Buda, DJ 102 B Catina, DJ 203 K Lopătari – Luncile – Plaiul Nucului – Gura Teghii, DJ 103 P km 24,350. Pentru refacerea tuturor pagubelor este nevoie de lucrări în valoare totală  de 10,1 milioane de lei.

Chiar și așa, pe toate aceste căi de acces s-a intervenit prompt pentru restabilirea circulației, principalele probleme fiind generate de eroziuni și alunecări active, fenomene generate de topografia locurilor și amplificate de ploile din ultimele zile.

„Imediat ce au apărut aceste fenomene, am intervenit, atât prin aparatul de specialitate al Consiliului Județean, cat și în colaborare cu instituțiile abilitate, pentru îndepărtarea pericolelor și restabilirea circulației. Prioritate o reprezintă siguranța cetățenilor. În prezent, se circulă pe toate drumurile județene, pe unele fiind impuse restricții de circulație. Totodată, am început procedurile pentru solicitarea fondurilor necesare executării lucrărilor”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.