A trecut deja o lună din 2019, competițiile pe care s-a putut paria au fost interesante, spectaculoase, iar rezultatele finale au adus și premiere, traduse pentru “gambleri” în bombe/surprize, de cele mai multe ori, neplăcute. Așa a apărut Danemarca pe lista campioanelor mondiale la handbal masculin ori Naomi Osaka, proaspăt nr.1 mondial, a două cea mai tânăra din istorie după Wozniacki, și la al doilea succes consecutiv într-un turneu de Grand Slam. Transferurile fotbaliștilor din luna ianuarie nu au fost senzaționale că și sume, dar am văzut și chestii surprinzătoare: Higuain (de la Milan spre Chelsea), Morata (de la Chelsea spre Atletico), Piatek (de la Genoa spre Milan), Paredes (de la Zenit spre PSG), “dubla” Fabregas (Chelsea) – Naldo (Schalke) adusă de Monaco ori Balotelli (de la Nice spre OM) au ținut prima pagină a publicațiilor sportive din fotbalul Europei de Vest, acolo unde fotbalul chiar este fotbal. Anticipez cu această ocazie reluarea campionatului românesc de Liga I și starea de stress/nervi/draci provocată pariorilor de pe la noi.

Voi trece în revista acum predicțiile meciurilor prezentate de mine la începutul acestei săptămâni și vom vedea unde-a fost “verde” și unde am dat-o în bară. În primul meci analizat, QATAR – EMIRATE încheiat 4-0, a fost chiar o mică drama pentru țară organizatoare a Cupei Asiei, care visa la o finală istorică contra Japoniei. Și pe mine m-a prins total nepregătit acest joc, îl vedeam unul închis spre foarte închis, iar “X”-ul peste tot, oricare dintre reprize sau final n-a apărut nicicum. La fel de rău am tratat și meciurile lui UNITED și BENFICA. Am văzut victorie în handicap la primul, iar ai noștri abia au egalat în ultimele minute, conduși chiar cu 2-0, iar la portughezi a fost un măcel în toată regulă acolo unde eu vedeam maxim 4 goluri (scor final 5-1 pentru deținătoarea tuturor recordurilor de pe plan intern). Singura consolare de marți seară a fost partida de Championship dintre BOLTON și READING (scor 1-1), acolo unde am simțit totul: 2+, 2-5 goluri și oaspeții 1-3 goluri. Foarte bine am anticipat și dublă franceză de miercuri seară, “0-1 gol în prima” și “X în oricare dintre reprize” au fost OK pentru NANTES – ST. ETIENNE (ambele variante), iar la STRASBOURG – BORDEAUX s-a potrivit doar cea cu goluri puține până la pauză.

Să trecem la analiză jocurilor pe care le-am ales din oferta de week-end, trecutul îl lăsăm deja în urmă:

  1. CHIAJNA – BOTOȘANI și GAZ METAN – ASTRA, e o dublă din ziua de vineri în care avem același tip de pronostic: “X în oricare dintre reprize” la cote de 1,52 și 1,45 ori “oaspeții 1-3 goluri” la 1,34 și 1,49. La primul meci ar mai fi de încercat și X2(1,32), iar la cel de-al doilea “2-4 goluri în meci”(1,52).
  2. HANNOVER – LEIPZIG, o partida foarte dezechilibrată din Bundesliga, oaspeții demolând deja săptămâna trecută o altă candidată la retrogradare (Dusseldorf) chiar pe terenul acesteia, în timp ce gazdele de azi au încasat o “măniță”(scor 1-5) pe terenul lui Dortmund. Am două variante de pariere, v-am obișnuit deja cu cotele nu foarte mari pe care le propun, iar la acest joc vorbim de “X2 și 2+” (1,32) sau de “X2 și minim un gol în prima repriză” (1,45). Va reamintesc că aceste tipuri de pariuri se găsesc doar în oferta unei singure case stradale, colorată în alb și roșu.
  3. CHELSEA – HUDDERSFIELD, în mod normal aș fi jucat o victorie la handicap a gazdelor (1,52), dar după ce-am văzut halul în care au jucat pe terenul lui Bournemouth și umilință suferită acolo (0-4), nu prea mai am încredere în acest pronostic. Văd mai degrabă ceva de genul 2-4 goluri (1,44) sau “0-2 goluri în prima și 0-2 goluri în a două” (1,49). Antrenorul Sarri s-a certat rău cu Hazard și cu Kante, astfel că vestiarul echipei patronată de Abramovici stă pe un butoi de pulbere. În aceste condiții mi-e greu să cred că fostul tehnician al lui Napoli va mai rămâne în funcție până la finalul sezonului, iar din vara nici atât.
  4. LEVERKUSEN – BAYERN MUNCHEN, un mare derby cu vreo 10-15 ani în urmă, de dată această doar diferența de goluri în favoarea bavarezilor se mai poate pune în discuție. “X2 și 2-5 goluri” (1,39), “X2 și minim un gol în prima” (1,35) sau “gol în ambele reprize” (1,33) sunt variante de joc cu mari șanse de reușită.
  5. DUNĂREA CĂLĂRAȘI – FCSB, meciul de sâmbătă la ora prânzului, în care doar orgoliile celor doi antrenori par să fie o miza reală. Pentru că echipa gazdă, cu toți cei 15 jucători nou-legitimați în această iarnă, nu poate face greutăți trupei păstorită de nea Gigi, dar nici pe oaspeți nu-i văd făcând vreun mare show la malul Dunării. Absolut logic, în aceste condiții ar fi un “ X2 și 0-3 goluri” (1,37), “oaspeții să câștige oricare dintre reprize” (1,33) sau putem profită de un 0-0 la pauză și să jucăm “X în oricare dintre reprize” (1,60) sau “0-1 gol în prima”(1,33).

Eu am avut un mijloc de săptămâna catastrofal, nu știu voi cum ați trecut de bombele detonate de CITY, UNITED, CHELSEA, LIVERPOOL sau JUVENTUS. Mie mi-au pus capac meciurile de tenis ale Irinei Begu și Monicăi Niculescu, dar și incredibilul 4-0 reușit de Qatar sau de cornerele puține ale lui Bournemouth. Poate că finalul de săptămâna va fi mai bun, măcar sperăm la asta… Pe ei pe mama lor!

Vali MOCANU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.