evaziune4
Magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat, zilele acestea, pe Ion Ispas, în vârstă de 36 de ani, fost administrator şi asociat al SC „Fiorex” SRL Buzău, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Aceeaşi instanţă a respins ca nefondate pretenţiile civile formulate de ANAF întrucât, în anul 2010, Tribunalul Buzău l-a obligat deja pe Ispas la plata sumei de 2.227.394 lei, sumă datorată statului (pe 18 martie 2011, ANAF – DGFP Buzău a emis titlu executoriu pentru recuperarea uriaşului prejudiciu). Suma respectivă o include, se pare, pe cea de 938.080 lei, la care se referă actuala cauză. Nu în ultimul rând, instanţa brăileană a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului.

Potrivit www.obiectivbr.ro, Ion Ispas a fost trimis în judecată anul trecut, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit procurorilor, în calitate de administrator şi asociat al SC „Fiorex” SRL Buzău, „Ion Ispas s-a sustras de la plata în întregime a obligaţiilor fiscale, în scopul evident de a obţine pentru sine venituri prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile”. Infracţiunile au fost comise în perioada iulie – decembrie 2004, deci în urmă cu 11 ani.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila precizează că afaceristul a omis să înregistreze achiziţiile şi livrările de deşeuri metalice (fier vechi) pe care le-a făcut în perioada sus-amintită, fapt ce a determinat crearea unui prejudiciu de 938.080 lei, din care 676.218 lei TVA şi 261.862 lei impozit pe profit. Prin Ordonanţa din 31 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de patronul infractor, pentru recuperarea prejudiciului: un imobil situat în municipiul Buzău, pe strada Dorobanţi, un teren intravilan pe aceeaşi stradă şi un teren intravilan situat pe strada Viilor, în acelaşi municipiu. Sechestrul a fost ridicat în decembrie 2015, de către judecătorii Tribunalului Brăila.

Cercetările în dosarul „Ispas” au fost declanşate după ce, în perioada 2005-2006, Garda Financiară – Secţia Buzău a sesizat de mai multe ori Biroul de Poliţie Transporturi Brăila şi alte instituţii ale statului pe motiv că omul de afaceri nu a înregistrat în contabilitatea societăţii 124 de facturi fiscale, respectiv veniturile realizate în urma comercializării deşeurilor de fier vechi, prejudiciul adus statului (ANAF) fiind de ordinul miliardelor de lei vechi.

Pe 22 septembrie 2010, după patru ani de anchetă, s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditelor societăţii de către Ion Ispas şi disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. SC „Fiorex” SRL Buzău, societatea administrată de Ion Ispas, a fost radiată pe 22 octombrie 2010.

Sentinţa pronunţată de magistraţii Tribunalului Brăila nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

1 COMENTARIU

  1. […] Magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat, zilele acestea, pe Ion Ispas, în vârstă de 36 de ani, fost administrator şi asociat al SC “Fiorex” SRL Buzău, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Aceeaşi instanţă a respins ca nefondate pretenţiile civile formulate de ANAF întrucât, în anul 2010, Tribunalul Buzău l-a obligat deja pe Ispas la plata sumei de 2.227.394 lei, sumă datorată statului (pe 18 martie 2011, ANAF – DGFP Buzău a emis titlu executoriu pentru recuperarea uriaşului prejudiciu). Suma respectivă o include, se pare, pe cea de 938.080 Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.