Copiii din Cârligu Mare au nevoie de ajutorul tău

 

Un demers lansat în vara acestui an începe să dea roade în favoarea copiilor din comuna Glodeanu Siliştea. „Ca urmare a articolului dumneavoastră cât şi altor materiale apărute în presa românească, despre situaţia materială a oamenilor din comuna Glodeanu, comunitatea românească din Emiratele Arabe Unite a început un proiect de caritate”, ne scrie Tiberiu Iosub, reprezentantul comunităţii amintite.

„În curând – continuă acesta scrisoarea primită la redacţie – vom trimite un transport cargo prin bunăvoinţa companiei Tarom. Oamenii din comună traiesc la marginea sărăciei, iar ceea ce este cel mai grav este că aceşti copii care nu au nici o vină, vor urma acelaşi destin dacă noi nu-i ajutăm”. Pe larg, aşa cum este prezentat proiectul pe site-ul comunităţii, http://www.dubai.com.ro , prima fază, încheiată, a constat în trimiterea, în noiembrie a.c. a sumei de 300 de Euro din partea comunităţii din Emirate, pentru finalizarea fântânii care le va permite oamenilor din sat să aibă acces la apa potabilă, în imediata vecinătate, fără a mai fi nevoiţi să meargă pe jos kilometri întregi.”

Citiţi şi articolul Japonia de acasă/ Aflaţi în situaţii disperate, copiii din Cârligu Mare au nevoie de ajutor

Faza 2, întocmai cum o indică site-ul http://www.dubai.com.ro , este în desfăşurare şi este descrisă astfel de Tiberiu Iosub: „Cei de acolo au nevoie de ajutoare pentru a trece iarna cu bine – şi aici mă refer la haine, mâncare şi nu în ultimul rând cadouri de Crăciun pentru copii, pentru a uita un pic de greutăţile pe care le întâmpină în fiecare zi. Avem aprobarea companiei Tarom pentru sponsorizarea un transport cargo în scop umanitar.” Apelul lansat către membrii comunităţii din Emirate urmează să se materializeze în următoarele zile.

O a treia faza a proiectului de caritate este planificată pentru anul viitor şi constă în a-i ajuta „pe aceşti oameni să se poată ajuta singuri”. În acest sens, iniţiatorii proiectului pleacă de la sugestiile părintelui Marian, sufletul tuturor demersurilor de ajutorare a copiilor din Cârligu Mare, satul blestemat de soartă, din comuna Glodeanu Siliştea, care le-a sugerat mai multe variante, printre ele fiind sponsorizarea pentru achizitionarea unui tractor care-i va ajuta să trăiască din agricultură sau pentru cumpărarea de bovine sau ovine. „Acesta este un proiect mai complex care are nevoie de sprijinul tuturor în găsirea fondurilor financiare. Estimez că avem nevoie de cel putin 5000 de Euro pentru acest lucru”, spune Tiberiu Iosub, în apelul către românii din Emiratele Arabe Unite.

S.D.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.